Un donator privat din Taiwan a oferit UDMR un milion de măşti chirurgicale de unică folosinţă, destinate protecţiei împotriva noului coronavirus – a comunicat Uniunea joi. Donaţia a ajuns în România prin intermediul Guvernului ungar. UDMR a anunţat că ajutorul va fi distribuit elevilor din clasa a 8-a şi a 12-a care se pregătesc pentru examene, precum şi profesorilor, locuitorilor mai multor cămine de bătrâni din Transilvania, colaboratorilor Fundaţiei Caritas, Fundaţiei Diakónia şi Fundaţiei Szent Ferenc, copiilor îngrijiţi de aceasta din urmă, precum şi unor spitale, consilii locale şi biserici din Transilvania. UDMR i-a mulţumit pentru donaţie lui Frank Liu, donatorul din Taiwan, şi Guvernului Ungariei. La mijlocul lunii aprilie, Guvernul ungar a donat UDMR echipamente de protecţie, care au fost înmânate îndeosebi spitalelor transilvănene, prin intermediul politicienilor Uniunii. În România, restricţiile de circulaţie vor fi atenuate începând de vineri, însă purtarea măştilor care acoperă nasul şi gura va fi obligatorie pe mijloacele de transport în comun, în magazine şi în instituţii. Şcolile vor fi redeschise doar pentru elevii claselor terminale, ceilalţi ani vor încheia anul şcolar prin învăţământ online de la distanţă. Cursurile de pregătire pentru examenele claselor a 8-a şi a 12-a vor fi organizate în sălile de clasă, în perioada 2-12 iunie. Potrivit ordinului publicat miercuri de Ministerul Educației, elevilor şi profesorilor care participă la orele de pregătire li se asigură măşti şi dezinfectanţi. În săli pot fi prezenţi cel mult zece elevi şi se va păstra între elevi o distanţă de cel puţin 2 metri.(MTI – 16 mai)/lendrefy/sdm2
Acasă ROMANIA Relatii internationale Donaţie de măşti din Taiwan, primită de UDMR, cu medierea Ungariei