Majoritatea din Parlamentul de la Sofia s-a pronunţat printr-o declaraţie împotriva deciziei Guvernului Ucrainei care prevede împărţirea raionului Bolgrad, locuit preponderent de etnici bulgari. Legislativul bulgar a însărcinat Consiliul de Miniştri să întreprindă toate acţiunile necesare pe lângă Guvernul Ucrainei pentru a asigura integritatea comunităţii bulgare din raionul Bolgrad, în condiţiile viitoarei reforme administrative. Declaraţia solicită guvernului bulgar să propună organizarea unei şedinţe interguvernamentale de urgenţă pentru a proteja drepturile şi integritatea comunităţii bulgare din Ucraina și reînnoirea Protocolului privind schimbul şi cooperarea dintre ministerele educaţiei din cele două ţări, care reglementează studiul în limba bulgară. Declaraţia a fost depusă de partidele GERB, Patrioţii Uniţi şi Volia. Marţi, miniştrii de externe din Bulgaria şi Ucraina au desfăşurat o convorbire prin video conferinţă, în cadrul căreia partea bulgară a ridicat din nou această problemă. Comunitatea bulgară din Ucraina este una dintre cele mai mari din afara graniţelor ţării. Conform datelor neoficiale, aceasta numără peste 250.000 de persoane, aflate în principal în raionul Bolgrad din regiunea Odesa. Declaraţia urmează să fie trimisă ambasadorului Ucrainei la Sofia./ddaniela/avladucu
(www.bnr.bg – 20 mai)