Zi prin care se doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale; ziua a fost stabilită în 1998, prin decizia Adunării Generale a Federaţiei Parcurilor Naturale şi Naţionale din Europa (Europarc), şi marchează apariţia primelor parcuri naţionale din Europa la 24.V.1909, prin decizia autorităţilor din Suedia de a transforma nouă parcuri în parcuri naţionale.
NOTĂ: România este membru al Europarc prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii Europarc sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat