Preşedintele a promulgat legea prin care medicii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri legea prin care calitatea de medic nu mai este asimilată cu cea de funcţionar public. Legea fusese adoptată în iunie de Camera Deputaţilor, dar preşedintele a retrimis-o Parlamentului spre reexaminare, pe motiv că prin scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public i se diminuează răspunderea penală pentru toate infracţiunile prevăzute de lege pentru această categorie. Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare, fapt care a dus, conform Constituţiei, la obligarea preşedintelui de a promulga legea în forma adoptată de parlament.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie