Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia Marii Britanii, de a revizui rolul companiei chineze de telecomunicații, Huawei, în procesul de dezvoltare a rețelei de tip 5G din țară. Jens Stoltenberg a declarat că Occidentul nu poate ignora ascensiunea Chinei. „China se apropie de noi. Constatăm acest lucru în zona arctică, vedem că investește masiv în infrastructuri critice în Europa. Vedem, de asemenea, China operând în spațiul cibernetic. Așa că nu este vorba despre desfășurarea NATO în Marea Chinei de Sud, ci despre răspunsul la apropierea Chinei de noi”, a precizat Jens Stoltenberg./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 iunie)