Statele Unite impun noi sancţiuni economice împotriva Siriei, începând de miercuri. Măsurile vizează companii militare, energetice şi de inginerie. Legislaţia în acest sens a fost institulată „Actul Cezar”, după numele unui fotograf militar care a scăpat din Siria, având în posesia sa peste 50.000 de imagini ale morţii şi torturii din închisorile guvernamentale. Potrivit Actului Cezar, scopul sancţiunilor este de a opri guvernul Assad să îşi atace propriul popor şi de a susţine o tranziţie către un nou guvern care să respecte drepturile omului şi statul de drept. Economia Siriei este, însă, deja în criză, iar sirienii suferă de foame mai grav decât în urmă cu un an. Mulţi analişti se tem de faptul că această legislaţie şi-ar putea rata obiectivul şi ar putea da, în schimb, o lovitură devastatoare economiei siriene, grav afectată, după un deceniu de război./mbrotacel/aionescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 iunie