Casa de modă Gucci îmbrăţişează economia circulară și prezintă prima sa colecție proiectată de Alessandro Michele în care foloseşte doar materiale reciclate organice din materiale regenerabile și surse durabile. O colecție, care include valize, accesorii, încălțăminte și articole ready-to-wear, toate neutre din punct de vedere al genului, prezentate de legendara Jane Fonda, în vârstă de 82 de ani. Actrița câștigătoare a premiului Oscar, este şi activistă, iar în urmă cu câteva luni a fost arestată din nou pentru organizarea unui protest împotriva schimbărilor climatice. Un personaj perfect pentru o campanie care este un imn adus sustenabilității, campanie creată la Los Angeles de fotograful și regizorul Harmony Korine și la care, pe lângă Jane Fonda, participă chitaristul, compozitorul şi actorul Miyavi, David de Rothschild, ecologist și explorator, Lil Nas X, rapper câștigător al unui Grammy și King Princess, cântăreață și producător discografic, interpretând cu toţii un grup eclectic de locuitori ai orașului care s-au mutat într-o colibă rustică construită în copaci, în inima unei metropole moderne, cu zgârie-nori din beton și sticlă.
Căsuţa în copac și stilul de viață simplu pe care îl reprezintă sunt o metaforă a dorinței de a scăpa de convenții și de a experimenta bucuria de a trăi mai mult „Off The Grid”. Campania va apărea pe Gucci ArtWall la nivel mondial. În Italia va putea fi admirată în Largo la Foppa, la Milano, în cartierul Corso Garibaldi. „Colecția este rezultatul unei munci în echipă, unde fiecare a contribuit cu ceva”, a explicat directorul creativ al casei Gucci, Alessandro Michele. „În acelaşi timp, campania mai transmite şi ideea de dialog între oameni care construiesc ceva nou. Mi-am imaginat că am putea construi cu toții, aşa cum fac copiii care se joacă în parc, o casă cu copaci în centrul unei metropole, pentru că noi toți avem nevoie să construim această casă, sau să descoperim că planeta există chiar acolo unde ni se pare că nu este, sau că ar fi departe”, a spus Alessandro Michele.(www.lastampa.it)
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel