Jens Stoltenberg: „Contribuţia Bulgariei face ca NATO să fie puternică”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care efectuează, joi, o vizită oficială la Sofia, a acordat un interviu publicaţiei „Trud” din Bulgaria. „Bulgaria este un aliat loial. Eu sunt recunoscător forţelor armate ale Bulgariei pentru contribuţia lor la misiunile noastre din Afganistan şi Kosovo. Militarii bulgari participă la o misiune de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane. Armata bulgară a asigurat nave pentru patrulele NATO în Marea Neagră şi a participat la ultimele exerciţii terestre de consolidare a securităţii noastre colective. Contribuţia Bulgariei face ca NATO să fie puternică”, a declarat Stoltenberg.

„Mă aflu la Sofia pentru a demonstra că NATO este la fel de dedicată Bulgariei, cât este şi Bulgaria Alianţei. Aceasta este prima mea vizită la Sofia în calitate de secretar general al NATO. Vom discuta cu preşedintele ţării, cu premierul, cu ministrul de externe şi cel al apărării o gamă largă de provocări din sfera securităţii, cu care ne confruntăm la frontierele sudice şi estice ale Alianţei. Vom analiza progresele înregistrate în punerea în aplicare a deciziile importante pe care le-am luat în cadrul întâlnirii din Ţara Galilor. Aceste decizii ne arată calea spre viitor”, a susţinut secretarul general al NATO.

Întrebat dacă Bulgaria poate conta pe sprijinul Alianţei pentru paza frontierei cu Turcia şi prevenirea tranzitului islamiştilor, Jens Stoltenberg a menţionat: „Toţi aliaţii NATO sunt extrem de vigilenţi cu privire la problema întoarcerii luptătorilor din Siria şi Irak. În Ţara Galilor, am decis să cooperăm mai strâns în ceea ce priveşte schimbul de informaţii. Facem acest lucru cu aliaţii NATO şi în colaborare cu alte organizaţii internaţionale şi Uniunea Europeană”.

Secretarul general al NATO a vorbit şi despre relaţiile Alianţei cu Rusia. Stoltenberg  consideră că NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia sau pentru orice altă naţiune. „Fiecare pas al NATO pentru asigurarea securităţii membrilor ei este defensiv prin natura sa, proporţional cu ameninţarea şi în conformitate cu legile internaţionalе. De fapt, acţiunile Rusiei în Ucraina sunt cele care încalcă legile internaţionale şi subminează securitatea europeană”, a mai spus secretarul general al NATO.

www.novinite.bg – 22 ianuarie