ÎCCJ și Avocatul Poporului au sesizată CCR în legătură cu impozitarea pensiilor speciale

Realizator: Înalta Curte de Casaţie şi Justiție și Avocatul Poporului au sesizată Curtea Constituțională în legătură cu impozitarea tuturor pensiilor speciale din România. Instanța supremă critică faptul că sunt ignorate decizii succesive ale Curţii în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste și echitabile și cel al independenței judecătorilor. CCR a mai respins luna trecută un act normativ de abrogare a pensiilor speciale, admițând două sesizări depuse de Înalta Curte și de Avocatul Poporului. Între timp, Parlamentul a adoptat ieri și impozitarea cu 85% a sumelor care depășesc 7.000 de lei din pensiile senatorilor și deputaților.
Reporter: Măsura a fost supusă votului pentru a doua oară, ceea ce a generat un schimb de replici tensionat între USR pe de o parte şi PSD şi PNL de cealaltă parte. USR a cerut eliminarea acestui punct de pe ordinea de zi şi introducerea unui proiect de lege pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Liderul formaţiunii, Dan Barna, a explicat că legea de modificare a Codului Fiscal a fost adoptată cu o zi în urmă de Camera Deputaţilor, for decizional, iar noua supunere la vot a acesteia va duce la respingerea actului normativ de către Curtea Constituţională.
Dan Barn: În această prevedere este exact ca într-un film de Sergiu Nicolaescu unde băgaţi un pachet de dinamită la temelia constituţională a acestei legi, asigurându-vă că respectiv Curtea Constituţională va respinge această lege.
Reporter: De celalaltă parte, PSD şi PNL au explicat că există decizii ale CCR prin care se impune ca modificarea statutului parlamentarilor să aibă loc în şedinţa comună a legislativului. Ambele formaţiuni consideră că măsura înseamnă dreptate socială şi s-au declarat surprinse de faptul că USR s-a opus. Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred SimonisȘ
Alfred Simonis: După zilele astea, în care ba votați, ba nu votați și cereți retragerea de pe ordinea de zi a proiectului prin care impozitează pensiile parlamentarilor nu pot să cred decât faptul că vă doriți în continuare ca singurii oameni din România care să beneficieze de pensii speciale neimpozitate să fie parlamentarii.
Reporter: Și liderul de grup al PNL, deputatul Florin Roman, d-a declarat surprins de atitudinea USR și spune că prin acest vot a fost ascultată vocea poporului.
Florin Roman: Am dus această voce în lege printr-un amendament, iar astăzi închidem un proces început ieri, prin care impozităm și pensiile parlamentarilor cu 85%, ceea ce înseamnă dreptate socială.
Reporter: Amintim că miercuri, deputaţii au adoptat impozitarea progresivă a diferenţei între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii, pentru toate categoriile de pensionari, cu excepţia parlamentarilor, în cazul cărora era necesară modificarea statutului.#HUN./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iunie)