Fostul pilot italian de Formula 1, Alex Zanardi, în comă indusă

Un campion italian al Jocurilor Paralimpice şi fost pilot de Formula 1 se află în comă indusă, după ce a suferit lovituri grave la cap, într-un accident care a avut loc vineri, în timpul unei curse. Alex Zanardi participa la o cursă naţională pentru sportivii paralimpici când vehiculul său a intrat în coliziune cu un camion. Alex Zanardi este un sportiv foarte iubit în Italia, iar accidentul se află pe primele pagini. Rapoartele iniţiale indică faptul că el a pierdut controlul bicicletei sale în timp ce cobora un deal şi a intrat pe sensul opus. Aparent, starea sa este gravă dar stabilă. Sportivul ajunsese un simbol al renaşterii Italiei după pandemia de coronavirus şi a inspirat oamenii să depăşească greutăţile vieţii. Zanardi şi-a construit o nouă carieră sportivă după ce ambele picioare i-au fost amputate în urma unui accident de motocicletă într-o cursă din 2001./aionita/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 iunie)