Cinstit de creştinătate drept cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria, şi zugrăvit alături de ea, în rugăciune, în icoana Deisis, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Ioan, are mai multe zile de prăznuire, între acestea numărându-se ziua nașterii sale, 24 iunie. În sud-vestul Ierusalimului, la Ein Karem, în perimetrul Mânăstirii catolice purtând hramul sfântului, se află lăcașul franciscan al Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu structuri începute în secolele IV-V, cu modificări și refaceri ulterioare în secolele XII, XVII și XX, care adăpsotește cripta aflată pe locul peșterii unde s-a născut Botezătorul. Predicatorul ascet care a săvârșit Botezul lui Iisus în râul Iordan, decapitat la ordinul regelui Irod Antipa, la cererea Salomeei, este descris de artiști îmbrăcat fie într-o haină din păr de cămilă, uneori asociată cu o mantie roșie, culoare aleasă pentru a simboliza martiriul său, fie purtând numai mantia roșie, acest accesoriu fiind folosit și în imaginile decapitării. În unele descrieri, sfântul apare în ipostază de copil, alături de Iisus tot copil și de Fecioara Maria, alteori este martor, împreună cu apostolii, la răstignirea Domnului. Adesea apare și singur, ca adolescent, de obicei că purtându-și haina distinctivă și ținând un toiag în formă de cruce, o temă adesea dezvoltată de Rafael, Tițian sau Guido Reni, printre mulți alții.
Într-una dintre ultimele lucrări dedicate de Leonardo da Vinci Botezătorului, expusă acum la Luvru, silueta sfântului apare învăluită într-o lumină caldă, pe un fond întunecat, într-o interpretare total diferită față de toate celelalte reprezentări. Ținând în mâna stângă toiagul cu o cruce în vârf și îndrumând cu arătătorul mâinii drepte în sus, spre cruce, și totodată spre un spațiu din afara tabloului, sugerând probabil cerul, personajul lui da Vinci întruchipându-l pe Ioan adresează privitorului un zâmbet ce nu se lasă descifrat. În opera ‘Fecioara între stânci’, o comandă primită de Leonardo pentru Biserica Sfântul Francisc cel Mare din Milano, apar, alături de Fecioara Maria, Iisus și Ioan copii, într-un peisaj alegoric. Genialul artist al Renașterii a realizat două versiuni ale acestei teme, cu unele diferențe cromatice și de detaliu, prima versiune, lucrată în deceniul al optulea al secolului al XV-lea, fiind expusă la Luvru, la Paris, cea de-a doua, datată după deceniul al nouălea al aceluiași secol, aflându-se la National Gallery, la Londra. Se crede că da Vinci ar fi ajuns să lucreze a doua variantă după ce i-ar fi dăruit primul tablou regelui Franței. Un desen al lui Leonardo, intitulat ‘Fecioara cu Pruncul, Sfânta Ana și Sfântul Ioan Botezătorul’, realizat în primii ani ai secolului al XVI-lea, propune o compoziție piramidală cu aceste trei personje, care a ajuns să influențeze numeroase compoziţii ale multor artişti. În lucrarea ‘Botezul lui Hristos’, realizată de Leonardo împreună cu maestrul său, Andrea del Verocchio, în al cărui renumit atelier florentin a deprins tainele picturii, Iisus este situat în centru, în prim-plan, în stânga Sa fiind Ioan Botezătorul, cu un toiag în formă de cruce și cu un recipient cu mir, cu care Îl botează pe Fiul lui Dumnezeu. Îl însoțesc doi îngeri îngenunchiați, martori ai evenimentului, în timp ce din cer apar două palme deschise, marcând prezența Tatălui Ceresc, și un porumbel alb, simbol al Duhului Sfânt, totul într-o paletă cromatică dominată de albastru și alb, simboluri ale păcii infinite și ale luminii divine.
Rafael Sanzio a lăsat multe compoziții înfățișându-i pe Fecioara Maria, cu Iisus și Ioan copii, cum ar fi ‘Alba Madonna’, o compoziție circulară (tondo), de început de secol XVI, care îi înfățișează pe Maria, Isus și Ioan Botezătorul, într-un peisaj toscan plin de ascunse înțelesuri. În secolul al XVIII-lea, tabloul a aparținut Casei nobiliare spaniole de Alba, al cărei nume îl poartă, a fost apoi dobândit de țarul Nicolae I al Rusiei și expus la Muzeul Ermitaj, însă după Revoluția bolșevică a fost vândut unui american, care l-a donat colecției de la National Gallery of Art din Washington D.C. ‘Madonna della seggiola’, proprietate a familiei de Medici, acum expusă la Palatul Pitti din Florența, este tot în fomat tondo, cu aceeași temă, în culori mai calde, sugerând totodată o atenuare a rigorii anterioare a formelor geometrice. Pentru ‘Madonna Aldobrandini’, Rafael alege o tratare mai detaliată a peisajului și o ușoară diferențiere a paletei cromatice. Deținută timp de câteva secole de familia aristocratică italiană Aldobrandini, această lucrare a ajuns în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea la National Gallery din Londra. Pictat de Rafael după ‘Madona pe pajiște’, numită și ‘Madonna del Belvedere’, în urma unei îndelungi șederi în colecția imperială a Palatului vienez Belvedere, și după ‘Madona cu sticletele’ (sau ‘Madona Goldfinch’), având aceleași trei personaje, încadrate într-o structură piramidală, în tabloul ‘Fecioara cu Pruncul și Sfântul Ioan Botezătorul copil’, de la Luvru, intitulat și ‘La Belle Jardinière’, culorile și contrastele dintre umbră și lumină sunt mai intense, creând o fuziune între iconografia religioasă şi frumusețea și umanitatea personajelor, înscrise într-un peisaj încântător. ‘Madonna dell’Impannata’, ajunsă la Paris în timpul ocupației napoleonice, este o compziție mai complexă a lui Rafael, aflată la Florența, care îi prezintă pe Fecioara Maria, Iisus și Ioan reuniți într-un grup, într-o încăpere cu o fereastră în fundal, alături de Sfânta Elisabeta, îngehunchiată, și Sfânta Ecaterina de Alexandria.
O serie de scene narative din viața Botezătorului au fost adesea ilustrate pe predelele de altar dedicate sfântului, ca la Convento de Santa Maria de Almoster, unde se află un altar închinat lui, cu o decoraţie în azulejos, de secol XVII. De asemenea, numeroase fresce descriu scene din viața sa, precum fresca în grisaille de la Chiostro dello Scalzo, cea mai complexă operă a renascentistului italian Andrea del Sarto. La Catedrala din Prato există un alt ciclu de fresce, realizate de italianul Filippo Lippi, incluzând scenele tipice ale nașterii lui Ioan, plecarea lui Ioan în pustiu și predica sa acolo, Botezul lui Hristos, Ioan în fața lui Irod, dansul Salomeei și decapitarea sfântului. La Florența, numită și Atena Evului Mediu, Capela Tornabuoni, din biserica Santa Maria Novella, este renumită pentru rafinatul ciclu de fresce create de Domenico Ghirlandaio și atelierul său, spre finele veacului al XV-lea. Scena Nașterii Botezătorului este legată de cea de pe peretele opus, a Nașterii Maicii Domnului, cu care împărtășește elemente de compoziție. Figurile din prim-plan sunt puternic iluminate, în timp ce celelalte sunt parțial în umbră, cu o notabilă atenție acordată detaliilor domestice. În scena cu Ioan predicând în pustiu, arătând spre cruce, Botezătorul este plasat în centru, pe o stâncă, înconjurat de o mulțime căreia îi vorbește, în partea superioară apărând Dumnezeu Tatăl, între îngeri, binecuvântând.
Într-una dintre operele având ca temă copilăria lui Iisus, tabloul spaniolulului Bartolomé Esteban Murillo, intitulat ‘Sfânta Familie cu Ioan Botezătorul prunc’ prezintă o scenă din atelierul de tâmplărie al lui Iosif, care lucrează, în timp ce Maria are grijă de Fiul său și de micul Ioan. În altă lucrare, ‘Pruncul Isus și Ioan Botezătorul’ (intitulată în spaniolă Los Niños de la concha/Copiii cu scoica), aflată la Muzeul Prado, în care Iisus îi dă lui Ioan să bea apă dintr-o scoică, artistul învăluie o realitate tangibilă într-o atmosferă vizionară, interpretând în stilul picturii de gen scene din copilăria lui Hristos și a lui Ioan Botezătorul, în culori și tonalități diverse, punând accent atât pe latura spiritualită a personajelor, cât și pe candoarea și pe condiția lor umană, printr-o subtilită descriere a figurilor scăldate într-o lumină pogorâtă de sus, ca un scut de protecție divină. Într-o notă personală, Murillo prezice aici evenimentul ce urma să se petreaca în viața adultă a lui Hristos, Botezul Său de către Sfântul Ioan, în râul Iordan, dar și destinul dramatic al ambelor personaje, prin norii de furtună amenințători din fundal.
Împodobind inițial altarul Sfântului Ioan din biserica Santa Maria Maggiore din Veneţia, descrierea Botezătorului realizată de Tițian la jumătatea secolului al XVI-lea prezintă în centrul compoziției figura impunătoare a sfântului, care stă în picioare, cubraţul drept ridicat, pe jumătate dezbrăcat, ţinând în mână un toiag din trestie legat pentru a forma o cruce, fiind însoţit de un miel culcat, Mielul lui Dumnezeu, simbol al lui Iisus, amplasat într-un peisaj împădurit. În stânga se află o stâncă ce împarte pe verticală tabloul pentru a scoate în evidenţă silueta lui Ioan. În dreapta, privirea avansează în adâncime spre un peisaj alcătuit dintr-o cascadă, câţiva copaci înfrunziţi, munţi şi nori, într-o diversitate de tonuri și efecte de lumină. În ‘Predica Sfântului Ioan în pustiu’, de secol XVI, Pieter Bruegel cel Bătrân etalează o captivantă diversitte de personaje, de la nobili, la preoți, soldați, orășeni, țărani, flamanzi, spanioli, evrei, turci, oameni sănătoși sau infirmi, totuşi, povestea istorisită de el nu se referă la diferențe, ci la unitate și la învăţăturile Înaintemergătorului. Precursor al barocului italian, Caravaggio, numit așa după denumirea oraşului său natal de lângă Milano, a pictat un număr mare de lucrări dedicate Sfântului Ioan, cuprinzând scene cu el în tinerețe, dar și cu execuția sa. ‘Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul’ a fost lucrată la început de secol XVII, la comanda Cavalerilor de Malta, pentru un altar din Co-Catedrala Sfântului Ioan din La Valletta, locul unde artistul însuși a fost înnobilat cavaler. În alte două lucrări cu titlul ‘Salomeea ținând capul tăiat al Sfântului Ioan Botezătorul’, una aflată la Madrid și una la Londra, Caravaggio prezintă momentul în Salomeea poartă tava cu capul Botezătorului, un impact puternic având în ambele opere efectele scenografice de iluminare dramatică și veridicitatea tipologiilor umane descrise. S-a presupus chiar că trăsăturile chipului Botezătorului ar putea fi un autoportret al pictorului. Tabloul aflat la Palatul Regal din Madrid, cu o mai bogată cromatică decât versiunea de la Londra, a fost adus în Spania de regele Carol al III-lea, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Scena decapitării Botezătorului a constituit, de asemenea, o sursă de inspirație pentru mulți artiști, între care Sandro Botticelli, Rubens, Albrecht Altdorfer, Caravaggio, Giovanni Battista Tiepolo, Jacopo Bassano, Rembrandt, Rogier Van der Weyden, Ribera, Murillo. Unoeri, scene precum dansul Salomeei au devenit un pretext pentru descrierea nu numai a martiriului lui Ioan, ci și a vieții de la curtea lui Irod. O astfel de operă, ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul și Banchetul lui Irod’, a pictorului baroc de secol XVII, originar din Silezia, Bartholomäus Strobel, se află la Muzeul Prado, fiind una dintre cele mai mari lucrări ale muzeului. Într-o scenă uriașă, reprezentând momentul martiriului și trupul fără cap al sfântului, Irod primește îngrozit capul lui Ioan așezat pe o tavă, în jur fiind descris banchetul regal, cu o mare aglomerare de personaje, în care pictorul a inserat portrete ale unor figuri istorice, ca regele Henric al IV-lea al Franței, Charles I al Angliei sau împăratul Ferdinand al II-lea al Sfântului Imperiu Roman. O compoziție preponderent pe orizontală, cu o expresivitate marcată a figurilor, se adaugă gustului pentru descrierea precisă a detaliilor și o vădită înclinație spre somptuozitate. Atribuită spaniolului Santiago Jerónimo Espinosa, lucrarea ‘Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul’, datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea, înfrumusețează zidurile Capelei Sfântului Anton a Noii Catedrale din Salamanca, construită între secolele XVI-XVIII, la comanda regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. În palatul lui Irod, Ioan, în prim plan, ocrotit de un înger aflat deasupra sa, îngenunchiază rugându-se, în timp ce călăul ridică sabia pentru a-i tăia capul. Aici, în locul obișnuitei sale haine din păr de cămilă, Ioan poartă doar mantia sa roșie. În stânga, într-un grup de pesronaje, apare Salomeea, parcă evitând să vadă teribila scenă. (autor: Cristina Zaharia)
