Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Filmului European, o ediție cu totul online, care s-a văzut de acasă, s-a încheiat duminică, după 14 zile de proiecții pe platformele FFE.ro și TIFF Unlimited.
Pe lângă proiecțiile celor 18 scurtmetraje românești realizate de regizori români în izolarea cauzată de pandemie (Cinem@casa), 24.FFE a oferit spectatorilor și posibilitatea unor discuții cu cei 21 de realizatori ai filmelor: Alexandru Solomon, Alina Manolache, Andra Tarara & David Schwartz, Andrei Inizian, Bogdan Mureșanu, Bogdan Theodor Olteanu, Laura Pop, Marius Olteanu, Matei Branea, Matei Monoranu, Mona Nicoară & Edin Vélez, Paul Negoescu & Ana Drăghici, Radu Jude, Ruxandra Ghițescu, Sofia Nelega, Teona Galgoțiu, Vlad Petri și Vlad Popa și cu criticii de film: Flavia Dima, Oana Ghera, Ionuț Mareș și Victor Moruzov. Dezbaterile au fost difuzate în timp real pe pagina de Facebook a FFE și pot fi accesate în continuare.
Programul a fost completat și de o selecție consistentă de 25 scurtmetraje europene din 21 de țări, care au constituit secțiunea EU Shorts, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții.
Premiul Publicului, un premiu onorific, de popularitate, care se acordă filmului care întruneşte cele mai multe voturi și calificative online din partea cinefililor, a mers către:
Secțiunea EU Shorts: scurtmetrajul experimental Don’t Know What / Nu știu ce… (r: Thomas Renoldner, Austria, 2019), la egalitate cu Ojos que no ven / Ochi care nu văd / Eyes that do not see (r: Natalia Mateo, Spania).
Secțiunea Cinem@casa: Elefant departe / Elephant far away (un film de: Teona Galgoțiu). Acesta a fost urmat în preferințe de Jurnal cu mama / Diary with my Mother al tânărului Vlad Popa, student la regie în anul 2 la Cluj Napoca și de animația lui Matei Branea – Exterior în izolare / Exterior in isolation.
Teona Galgoțiu s-a născut în 1998, în București. Poeziile și scurtmetrajele ei au fost publicate, respectiv proiectate în antologii, proiecte și festivaluri internaționale. Organizează Festivalul de film Super și atelierele de film și poezie aferente din 2014, lucrează ca pre selecționer și coordonator al comunicării pentru Festivalul de film documentar și drepturile omului One World Romania și în prezent studiază masterul de regie de film la UNATC. Cel mai recent proiect al ei, Gura Mare, este o platformă care promovează poezia prin diferite medii, dar mai ales invită artiști să creeze videopoeme, încercând să construiască un teritoriu comun între poezie și film.
***
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul financiar al Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu EUNIC România, ambasadele, centrele, institutele culturale europene și TIFF Unlimited.
Parteneri: Forumul Cultural Austriac, Delegația Valonia-Bruxelles, Ambasada Republicii Bulgaria în România, Institutul Cervantes din București, Ambasada Republicii Croația în România, Centrul Ceh București, Ambasada Regatului Danemarcei în România, Ambasada Republicii Estonia în București, Ambasada Republicii Finlanda în România, Institutul Francez din România, Fundația Culturală Greacă, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Ambasada Irlandei în România, Ambasada Republicii Lituania în România, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România, Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei în România, Institutul Camões București, Ambasada Sloveniei în România, Ambasada Spaniei în București, Ambasada Suediei în București.