În 1896 filme scurte ale fraţilor Lumière se proiectează şi la Bucureşti, pe faţada casei Török din Piaţa Teatrului Naţional · în acelaşi an ziarul Universul anunţă „şedinţe cu <Cinematograful>” la Teatrul Hugo, dimineaţa şi după amiaza – biletele costă 1 leu · în 1902 sala Circului Sidoli de pe Calea Victoriei este închiriată de Compania Cinematografului Oser, devenind o sală unde se proiectează filme · 20 de ani mai târziu filmele devin pasiunea multor bucureşteni.
Elena Costi (n. 1923) s-a născut, a copilărit, a locuit şi locuieşte şi astăzi în Bucureşti. Tatăl său a fost funcţionar în Ministerul de Finanţe, iar soţul avocat, doctor în Drept la Paris. Între 1942 şi 1946 a fost studentă la Belle Arte.
„Între reprezentaţii, la cinematograf, veneau actori să facă un mic spectacol?
Asta a fost mai târziu, când ne-am mutat în alt cartier şi aveam cinematograful Milano chiar pe strada noastră, pe Calea Călăraşi. Şi acolo întotdeauna rulau câte două filme, unul de lung metraj şi unul ceva mai scurt. Şi după aceea venea o echipă de artişti, artiştii erau care, majoritatea, erau foarte tineri şi acolo se lansau. După ce vedeau că au succes şi lumea îi aplaudă, nu ştiu ce, pe urmă se duceau la teatru… […]
[La cinema făceau] scheciuri… Erau Stroe şi Vasilache permanent, veneau o dată pe săptămână, cam aşa… Că şi noi tot aşa ne duceam la cinematograf, cum se schimba filmul, eu cu mama, noi două eram [passionate de film]. După ce s-au căsătorit fetele mai mari, surorile mele, eu am rămas cu mama şi mama iubea cinematograful, era singura ei plăcere! Cu câtă treabă avea acasă cu familia, distracţia ei era cinematograful şi acolo mergeam. […] Ei, atunci îi spunea Teatrul de Comedie. Şi avea acoperişul acela care vara se glisează… Şi vara era o plăcere, parcă erai într-o grădină! Erai pe Calea Victoriei şi te duceai la teatru şi era aer curat, foarte plăcut era! De multe ori m-am dus acolo.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2017]
