Președintele Ungariei, János Áder, a atras atenția, într-o srisoare, președintelui Comisiei Europene asupra problemei privind deșeurile care ajung în cantități mari în Ungaria pe râurile Tisa și Someș. În srisoarea sa – care a fost postată sâmbătă pe site-ul Președinției ungare -, János Áder i-a amintit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că anterior a solicitat președintelui Ucrainei, Vlodomir Zelenski, și președintelui României, Klaus Iohannis, să se folosească de influențele lor, pentru stoparea poluării. Președintele ungar a subliniat și de această dată că, în pofida promisiunilor, inundațiile care au avut loc în ultima perioadă au adus cantități mari de deșeuri în Ungaria, ceea ce în actuala situație este periculos și din punct de vedere epidemiologic, având un impact negativ și asupra pescuitului și turismului. János Áder a precizat că Guvernul ungar a solicitat de mai multe ori ajutorul autorităților țărilor vecine, dar prea puține măsuri concrete au fost luate. Cauza principală a poluării este aceea că oamenii își lasă deșeurile în apropierea râurilor. Numai în acest an, Tisa a adus peste trei mii de merti cubi de deșeuri solide. După 13 iunie, au fost scoși din Tisa 938 de metri cubi de deșeuri, iar din Someș, alți 846 de metri cubi. ”Este dezamăgitor că, în pofida multor promisiuni, poluarea Tisei cu deșeuri nu se diminuează, astfel că a devenit deja o amenințare pentru ecosistemul râului. Această problemă, care revine mereu, nu mai suportă amânare”, a precizat, în scrisoarea sa, János Áder. (MTI – 11 iulie)/rganciu/sdm2