Dupa ocuparea orașului Constanța, sovieticii au alcătuit un plan pentru dezarmarea marinarilor români și confiscarea flotei. Acțiunea a început în dimineața zilei de 6 septembrie 1944. Primul pas – întreruperea legăturilor telefonice, în jurul orei 03.30. Apoi, fiecare navă a fost ocupată, ofițerii reținuți și deposedați de lucrurile personale – haine, încălțăminte, ceasuri, busole, binocluri. În acealași timp, un detașament de asalt a pătruns în localul Școlii Navale. Ofițerii și maiștrii militari au fost bagăți cu toții într-o singură încăpere. .Imediat, rușii au încărcat în camioane pregătite toată arhiva, toate documentele, casele de fier, mașina de cifrat, corespondența. Militarii români au fost duși sub escortă la Gara Maritimă. Până la ora 07.00, acțiunea sovieticilor a luat sfârșit – toate navele au fost ocupate, ofițerii români au fost dezarmati, duși sub escortă și închiși în sala mare de la parterul Gării Maritime. Un ofițer rus le-a comunicat că sovieticii cred că în flota militară română exista un complot fascist și, în consecință, cer ca ofițerii români să parăsescă imediat Constanța. Printre zecile de ofițeri români care au fost alungați din Dobrogea a fost și locotenentul Constantin Necula :
“La 23 august 1944, eram îmbarcat pe canoniera Niculescu în calitate de ofiţer secund. Am participat la primirea câtorva nave mici sovietice pe care le-am adus în port în jurul datei de 28 august. După aceea, am primit la navă un locotenent sovietic care îndeplinea funcţia de ofiţer de legătură. N-avea nici cămaşă pe el. Am fost cu el în oraş şi i-am cumpărat cămaşă şi maieu pe care le-a îmbrăcat sub tunică. După aceea, treburile se desfăşurau în mod normal. Prin flotă circulau tot felul de zvonuri. Unii din comandanţii mai vechi şi cu legături în exterior se pregăteau să fugă la Istanbul, de teamă să nu pățim ca ofițerii români de la Flota Dunării, care au fost luaţi prizonieri şi trimişi în Siberia.
În noaptea de 4 spre 5 septembrie, la ora 2 noaptea, eram la bordul navei. M-am trezit în cabină cu un soldat sovietic, cu un pistol mitralieră. Mi-a spus: “Davai, davai!”… m-a trezit… m-a lăsat să mă îmbrac numai cu pantalonii şi tunica şi şapca şi m-a luat cu arma la spate să mă ducă nu ştiu unde. Am reuşit, totuşi, atunci, în viteză, cât timp el şedea la uşă şi mă aştepta să mă îmbrac, să-mi iau ceasul de pe masă şi să-l bag în şapcă. Aveam un ceas Geneve, de aur, care se dăduse ofiţerilor de marină, contra cost. Am vrut să mai iau şi alte lucruri. Am vrut să iau un caiet de pe birou care era jurnalul meu personal, în care scriam toate acţiunile petrecute în timpul războiului. Nu m-a lăsat să iau nimic. Pe drum l-am întrebat unde mă duce. El răspundea: “Davai, davai!” Nu voia să-mi spună nimic. L-am servit cu o ţigară, a luat ţigara şi până la urmă am ocolit portul de la locul de acostare a navei mele şi am ajuns la Gara Maritimă. M-a băgat în Gara Maritimă, unde erau toţi ofiţerii de pe navele flotei din Constanţa. Cu santinele la uşi şi toţi dezbrăcaţi şi cu ordin să așteptăm.
Am fost arestați noaptea. Ne-au dat drumul, după amiază, pe la ora 16. În timpul ăsta nu ne-a dat nimic de mâncare. Aveam santinele la uşi şi ei nu ştiau ce să facă cu noi. Era o situaţie nouă. Între timp, amiralul Măcelaru se zbătea să ia legătura cu Bucureştiul, să dea alarma. În Gara Maritimă erau ofițeri de la gradul de sublocotenent, aspirant pe vremea aceea, până la gradul de căpitan comandor, adică locotenent colonel. În Gara Maritimă am stat de vorbă şi am aflat ce a păţit fiecare, cum l-a luat santinela rusă. Unii au mai primit şi câteva lovituri de pat de puşcă. Un ofiţer de pe un distrugător a fost bătut bine de către soldaţii trimeşi să-l ridice. Ordinul a fost: “De pe toate navele, să fie luaţi numai ofiţerii”. Trupa nu a reacţionat. N-a ştiut ce se intîmplă. Numai cei care erau de serviciu. La mine, la bord, alături de cabina mea era cabina ofiţerului de legătură sovietic. Am vrut să mă duc să-l scol să-i spun ce-i cu mine, să-l întreb ce se întâmplă. Nu era acolo. Toate navele aveau ofiţeri de legătură ruşi. În noaptea aceea, nici unul nu mai era la bord. Ei furnizaseră toate datele unde să vină soldaţii ruși. Aceștia au fost distribuiţi pe nave şi pe ofiţeri. Așa am fost luați din pat. Exista o santinelă, dar santinelele noastre nu erau înarmate. La mine, spre exemplu, nu era înarmată. Noi aveam ordin să nu ripostăm. Iar militarul rus când a venit la navă a întrebat de ofiţerul de legătură sovietici. Nu a întrebat de mine. A întrebat de ofiţerul de legătură sovietic. Au spus că au venit la el. Deci, nu avea nici un rost să-i oprească. I-a condus. “Uite aici este!” El, când a intrat la cabinele ofiţerilor, ştia numărul cabinei şi a venit direct la mine. Santinelele aveau ordin să evite orice conflict cu rușii. În nopatea aceea eram singurul ofițer prezent la bord, așa că atunci când am plecat i-am spus santineleică să raporteze a doua zi că am fost ridicat de un soldat sovietic. La bord erau marinari care dormeau. Era tot echipajul. Navele erau armate cu tot echipajul, cu 60 până la 120 de oameni pe nave. Pentru a evita un conflict nu am dat alarma. Pe toate navele la fel s-a procedat. Dacă pe o navă erau doi, trei ofiţeri, s-au dus doi, trei ruși și fiecare soldat rus a luat câte un ofițer român. Soldații ruși mai fuseseră pe la bord, cu diverse ocazii. Făcuseră recunoaşterea. Așa că nu au rămas pe punte. Au intrat direct la cabine. Cunoşteau locul.
Închiși în Gara Maritimă ne gândeam la situaţia camarazilor de la Dunăre, că s-ar putea să avem aceeaşi soartă [să fim trimiși în Siberia]. Se pare că spre dimineaţă în oraşul Constanţa s-a răspândit zvonul că ofiţerii de marină sunt adunaţi în Gara Maritimă şi vor fi trimeşi în Siberia. Populaţia din oraş, familiile ofiţerilor, rude, prieteni s-au adunat pe malul portului, la înălţime. Erau sute, poate chiar mii de persoane care au înconjurat Gara Maritimă. Probabil, influenţaţi de această manifestaţie, ruşii, în ziua de 5 spre seară, au venit şi ne-au spus: “Vă dăm drumul să vă duceţi acasă. Să plecaţi acasă, dar nu acasă aici, la Constanţa, acasă de unde sunteţi voi, în ţară, în comunele şi satele de unde v-aţi născut!” Şi ne-a eliberat. De frică eu m-am dus acasă, n-aveam haine civile, am luat un costum de haine civile de-al lui socru-meu şi tot de teama sovieticilor m-am dus la gara imediat următoare după Constanţa ca să mă îmbarc. La Gara Constanţa îmi era frică că mă ia din nou. M-am dus la Gara Palace şi m-am îmbarcat la Gara Palace spre Bucureşti şi-am plecat acasă, în comuna Brăneşti, din judeţul Dâmboviţa.
Pe tren n-au fost nici un fel de incidente. Ofiţerii erau îmbrăcaţi civil. Nu ştiam care sunt ofiţeri şi care nu sunt ofiţeri. Am ajuns cu bine la București. Apoi s-a dat un ordin prin presă: „Ofiţerii de marină să se adune la Periş!” Aici, Ministerul Forţelor Armate avea nişte barăci de lemn şi acolo fiecare baracă a primit denumirea unei nave. Așa că fiecare ofiţer s-a dus la “nava” sa. Așa că la Periș am avut un fel de flotă făcută din barăci de lemn. Eu am fost un caz special. După două săptămâni am primit ordin să mă prezint la Constanța unede am fost instalat comandant militar al portului”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1999]
