Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat ieri, la Târgu Mureș, că deocamdată nu există perspectiva instituirii unei noi stări de urgență, dar că starea de alertă se va menține atâta timp cât poate fi gestionată această situație și până când se va înregistra o pantă descendentă a numărului de cazuri. El a anunțat că în perioada următoare vor fi făcute anchete epidemiologice pentru fiecare caz depistat pozitiv, iar toți cei implicați vor fi monitorizați din punct de vedere medical. Ministrul sănătății i-a criticat pe cei care instigă la nerespectarea regulilor de protecție sanitară și consideră că autoritățile și presa trebuie să prezinte exact evoluția epidemiei.
Nelu Tătaru: Atâta timp cât avem aceste curente negaţioniste, acea bagatelizare a celor trei, patru luni pe care le-am trecut împreună și în care toată lumea a respectat niște reguli, va fi destul de greu. Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa și în toată lumea, n-avem cum să mai fim subiectivi. Stăm, strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectand niște reguli sau instigând să nu respectăm niște reguli. Rămâne totuși ca fiecare dintre noi să respectăm niște reguli, o conduită și să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm o activitate cvasinormală./eradu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie