EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Riad, Arabia Saudită: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, participă la ceremoniile oficiale pentru prezentarea de condoleanţe, în numele României, în urma decesului de vineri, 23 ianuarie, a Majestăţii Sale Regele Abdullah Bin Abdulaziz Al Saud al Arabiei Saudite
– Culte, Biserică
* „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2015”, desfăşurată în perioada 19-26 ianuarie, va avea ca temă, aleasă de bisericile din Brazilia, textul scripturistic: „Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!” (Evanghelia după Ioan capitolul 4, versetul 7). Astăzi, fiecare biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale
– Economic
* Legea nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie, urmează să intre astăzi în vigoare. Prevederile Codului muncii referitoare la concediul de odihnă anual al salariaţilor vor fi modificate. Anumite concedii la care angajaţii au dreptul, printre care se numără şi cel medical, vor fi considerate perioade în care aceştia au lucrat. Actul normativ prevede ca la stabilirea duratei concediului de odihnă, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav vor fi considerate perioade de activitate desfăşurată
– Istorie
* Jurnalistul şi analistul politic, Emil Hurezeanu, susţine conferinţa cu tema “Europa, între crizele de creştere şi criza terminală”, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional” – ora 11:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti
– Învăţământ, Cercetare
* Turcia: Echipa Naţională a României pentru Campionatele Mondiale de Dezbateri academice, formată din elevii clasei a IX-a, Alice Chempf, Leon Ciprian Chirilă, Letiţia Roman, Mădălina Ionescu şi Miruna Mihăilă şi condusă de trainer-ul Şerban Pitic, participă, în perioada 25 – 29 ianuarie, la Campionatul de dezbateri academice pentru elevi – ESDC 2015 (Eurasian Schools Debating Champinoships) de la Istanbul
– Cultură
* Filarmonica “George Enescu” prezintă primele concerte educative realizate în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, din ciclul „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”, la Ateneul Român, de la orele 10:00, respectiv, 12:30. Interpreţi: Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Alexandru Badea, Alexandru Stroe
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează, de la ora 12:00, o vizită cu ghidaj gratuit în cadrul expoziţiei „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”, deschise la parterul Galeriei Naţionale până pe 29 martie 2015. Prezentările sunt susţinute de Cosmin Ungureanu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR
– Sport
* Liga Naţională de handbal feminin continuă cu meciuri din etapa a 16-a:
- HC Dunărea Brăila – CSM Unirea Slobozia – ora 11:00
- HCM Roman – CSM Ploieşti – ora 11:00
- ASC Corona 2010 Braşov – Universitatea Neptun Constanţa – ora 12:30
- SC Mureşul Tg Mureş – HC Zalău – ora 19:00
- HCM Baia Mare – CSM Cetate Devatrans – ora 19:00
- CSM Bucureşti – U Alexandrion Cluj – ora 20:30, la Sala Polivalentă
* Au loc meciuri în Divizia A1 la volei masculin – etapa a 13-a:
- Ştiinţa Explorări Baia Mare – VCM LPS Piatra Neamţ – ora 14:00
- CS Dinamo Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 17:00
- SCMU Craiova – CSA Steaua Bucureşti – ora 17:30
* Meci din etapa a 11-a a Superligii Naţionale de polo pe apă: AMEFA Arad – Sportul Corona – ora 12:00
* Melbourne: Meciul de tenis dintre Simona Halep şi Yanina Wickmayer (Belgia), în cadrul optimilor de finală ale turneului Australian Open – în jurul orei 10:00, pe Rod Laver Arena
– Diverse
* Sub conceptul de Matrioșka’s Fair, Sankt Petersburg PUB lansează o serie de evenimente adresate designerilor români. Cu un spațiu de expunere a articolelor românești – haine, accesorii, obiecte de décor – Sankt Petersburg PUB dorește să promoveze tinerii talentați și articolele 100% româneşti. Prima ediție are loc astăzi, începând cu ora 12:00, în Centrul Vechi, la Sankt Petersburg PUB, Str. Gabroveni nr. 55
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Sf. Grigore din Nazianz, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Bretanion episcop din Tomis, martir (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– Convertirea Sf. Apostol Paul; Sf. Bretanion, episcop de Tomis (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– 1859, 25.I / 6.II: Alexandru Ioan Cuza adresează Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezintă alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri
– 1864, 25.I / 6.II: S-a dat în folosinţă Spitalul Colentina din Bucureşti (construcţia a început în anul 1858, din iniţiativa Epitropiei Spitalului Pantelimon)
– 1888: S-a născut A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; pentru activitatea sionistă, este condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (m. 1956, la Tel Aviv)
– 1897: S-a născut pictorul şi graficianul Catul Bogdan (m. 1978)
– 1897: S-a născut N.[icolae] I.[oan] Popa, comparatist şi istoric literar; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (m. 1982). NOTĂ: Unele surse (www.evenimentul.ro/articol/istoricul-literar-nicolae-i-popa.html; www.150.uaic.ro/personalitati/litere/nicolae-i-popa/) dau ca dată a naşterii 25 februarie 1897
– 1925: S-a născut soprana Elisabeta Neculce-Carţiş (m. 1998) – 90 de ani. NOTĂ: Unele surse (https://plus.google.com/112501100235128611423/posts/aQWgFskFvJY) dau ca an al naşterii 1923, iar altele ca dată a naşterii 26 ianuarie 1925
– 1936: S-a născut Gabriel Dimisianu, critic literar, eseist, istoric literar şi publicist
– 1938: S-a născut Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; după 1990, membru al corpului diplomatic: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma
– 1944: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (m. 2009)
– 1944: S-a născut artistul plastic Victor Foca
– 1946: S-a născut scriitorul Radu Ulmeanu
– 1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921)
– 1990: Se înfiinţează Confederaţia sindicală „Frăţia” – 25 de ani
– 1992: A murit fizicianul Aretin Corciovei; lucrări teoretice de fizică nucleară şi de studiu al feromagnetismului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930)
– 1993: A apărut primul număr al cotidianului „Cronica română”; director-fondator, Horia Alexandrescu
– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913). NOTĂ: http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea112.htm menţionează ca dată a morţii 26 ianuarie 1996
– 2012: A murit actorul Emil Hossu (n. 1941)
EVENIMENTE EXTERNE
– Grecia: Au loc alegeri parlamentare anticipate după eșecul Parlamentului de a alege un succesor al președintelui Republicii
– New Delhi: Preşedintele american, Barack Obama, vizitează India (25 şi 26 ian.)
– Geneva: Sesiune specială asupra epidemiei de Ebola a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
– Sana’a: Parlamentul din Yemen urmează să susţină o sesiune de urgenţă, pentru a discuta despre criza politică din ţară. În cursul acestei săptămâni, rebelii Houthi au luat cu asalt mai multe clădiri guvernamentale din capitala yemenită, forţându-l pe preşedintele Abd Rabbuh Mansur Hadi şi alţi oficiali ai guvernului să demisioneze din funcţie. În prezent nu este nimeni la conducerea ţării. Între timp, în sudul ţării au izbucnit proteste faţă de acţiunile rebelilor Houthi, protestatarii afirmând că nu vor accepta niciodată vreun ordin din partea unor oficiali Houthi
– Los Angeles: Ceremonie în cadrul căreia vor fi anunţaţi câştigătorii premiilor acordate de Sindicatul Actorilor Americani (Screen Actors Guild, SAG). Pe lista nominalizărilor pentru ediţia din 2015 a Screen Actors Guild Awards, care au fost anunţate la 10 decembrie 2014 , figurează, la diverse categorii, printre altele, filmele „Foxcatcher”, „The Imitation Game”, „Birdman”, „Boyhood”, „Still Alice” sau „The Theory of Everything”
– Vincennes, Franţa: Cea de-a 94-a ediţie a Marelui Premiu al Americii la cursele de cai; disputată pe un parcurs de 2.700 de metri, această cursă a fost creată în anul 1920, ca un omagiu adus participării trupelor americane la Primul Război Mondial
Aniversări – Comemorări
– 1586: A murit pictorul şi graficianul german Lucas Cranach „cel Tânăr” (n. 1515)
– 1627: S-a născut Robert Boyle, fizician şi chimist irlandez; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (m. 1691)
– 1882: S-a născut scriitoarea engleză Virginia Woolf (pe numele său adevărat Adeline Virginia Stephen) (m. 1941)
– 1886: S-a născut Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (m. 1954)
– 1919: Conferinţa de Pace de la Paris (18.I.1919 – 21.I.1920) acceptă, la propunerea preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, ca prim punct al ordinii de zi crearea Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), care se produce în şedinţa plenară din aceeaşi zi (Statutul Ligii Naţiunilor, semnat de 31 de state fondatoare, printre care şi România, a fost adoptat în şedinţa plenară din 28.IV.1919; data oficială a înfiinţării Ligii este 10.I.1920)
– 1942: S-a născut Eusebio da Silva Ferreira, considerat cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile şi unul dintre cei mai buni din lume, supranumit „Pantera neagră” (m. 2014)
– 1949: A fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS; au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950; Mongolia – 1962; Cuba – 1972; RS Vietnam – 1978 (CAER şi-a încetat oficial activitatea prin documentele semnate de statele membre la 28.VI.1991, la a 46-a sesiune, desfăşurată la Budapesta)
– 1949: Au fost acordate, la Los Angeles, primele Premii Emmy, pentru producţiile de televiziune (sunt echivalente premiilor Oscar din cinematografie)
– 1949: S-a născut medicul britanic Sir Paul Nurse, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2001, alături de Leland H. Hartwell şi R. Timothy Hunt
– 1975, 25/26: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893) – 40 de ani
– 1990: A murit Ava Gardner, actriţă de film americană (n. 1922) – 25 de ani
– 2011: Începutul revoltei egiptene care a culminat cu răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak, la data de 11 februarie; primele alegeri de după demisia lui Mubarak, care au fost organizate prin două tururi de scrutin pe 23 şi 24 mai şi pe 16 şi 17 iunie, au fost câştigate de islamişti. Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, este în prezent judecat, fiind acuzat că a ordonat uciderea demonstranţilor, în timpul revoltelor
– 2013: A murit producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (n. 1949, în Africa de Sud)