Premierul Ludovic Orban ar putea fi chemat la o şedinţă de plen a legislativului pentru a prezenta raportul privind gestionarea pandemiei

Conducerea Senatului ar putea stabili astăzi o ședință de plen pentru a discuta toate documentele primite de la guvern. Astfel, săptămâna aceasta va intra în circuitul parlamentar ordonanța de urgență privind alocațiile copiilor.

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a mai anunțat că astăzi se va reuni și conducerea legislativului. Cu acest prilej ar putea fi convocată pentru mâine sau miercuri o ședință comună a celor două Camere, unde să fie chemat premierul Ludovic Orban pentru a-şi prezenta raportul privind gestionarea pandemiei./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august