Autorităţile olandeze au anunțat că vor colecta datele de contact ale persoanelor care vin din zonele de risc din punct de vedere al pandemiei de COVID-19, cum este România. Vor fi făcute, de asemenea, controale pentru a verifica dacă cei care vin din asemenea zone respectă autoizolarea vreme de 14 zile după intrarea în regat. În plus, dată fiind reînceperea în curând a cursurilor preuniversitare și universitare, tinerilor și studenților care vin sau revin în Olanda din zone de risc li se recomandă în mod special respectarea tuturor măsurilor de protecție, inclusiv autoizolarea. Pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam va fi operaționalizat un centru de testare pentru infecția cu SARS-CoV-2, iar toți cetățenii care revin din zonele de risc vor putea fi testați gratuit indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice infecție cu coronavirus. Indiferent de rezultatul testării rămâne valabilă recomandarea fermă privind autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de ce 14 zile. Măsuri similare vor fi luate și pe aeroporturile din Eindhoven și Rotterdam./geftene/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)