În imaginația colectivă, Evul Mediu continuă să fie considerat o epocă întunecată, plină de ignoranță, în timp ce în realitate a fost o comoară de înțelepciune: este destul să ne amintim de cele mai cunoscute invenții, cum ar fi ceasul și ochelarii, de splendidele tehnici de construcție în stil gotic, de căutarea spirituală elevată sau, la nivel social, de bresle și de corporații.
Una dintre cele mai luminoase personaje ale fascinantei „epoci mijlocii” este o călugăriță, Hildegard din Bingen, din 2012 Sfântă și doctor al Bisericii, care a jucat un rol crucial în evenimentele politice ale epocii sale, lăsând în urma sa şi un bogată moştenire medicală, de o luciditate şi o modernitate extraordinare. Era numită „Sibila Rinului”. Îşi extrăgea medicamentele din regatul plantelor, studiind eficacitatea remediilor sale asupra surorilor și infirmelor. Iar pentru fiecare caz în parte aplica terapii orientate și personalizate. Era convinsă că bolile apar în momentul în care scade energia vitală. Carismatica sfântă s-a născut în 1098 la Bermersheim vor der Höhe, fiind a zecea fiică a unei familii aristocratice pe care a părăsit-o la vârsta de opt ani pentru a intra în mănăstirea Disibodenberg. În ciuda faptului că şi-a petrecut viaţa aproape exclusiv în interiorul zidurilor mănăstirii, existența sa a fost puternică și intensă: a abandonat mănăstirea din Disibodenberg pentru a fonda o mânăstire de călugăriţe la Rupertsberg, a făcut patru călătorii pastorale în Germania și s-a implicat în cele mai disparate domenii de cercetare: a creat „Lingua Ignota”, un fel de esperanto arhaic folosit în mănăstirea sa din Rupertsberg; a fost, printre altele gemolog, astrolog și primul compozitor creștin (lucrările sale muzicale sunt păstrate în Symphonia harmoniae caelestium revelationium); a avut o corespondență strânsă cu Frederick Barbarossa și chiar cu Papa Eugeniu al III-lea, care i-a citit textele de teologie la sinodul episcopilor din Trier şi care obișnuia să o consulte des, deoarece profețiile sale – așa cum relatează Ioan din Salisbury – se adevereau mereu. Având o inteligența atât de vivace, nu a omis să exploreze lumea medicinei, aventurându-se în pregătirea remediilor pentru care a folosit metode pe care le-am putea defini drept „științifice”, care rezultau parțial din studiile sale și în parte din viziunile pe care le-a avut de când era foarte tânără, viziuni relatate apoi în scrieri, la încurajarea Sfântului Bernard din Clairvaux. Teoria lui Hildegard era că stare de bine a omului era legată de cea a lumii înconjurătoare și considera că este esențial ca omul, pentru a-şi menţine o stare bună de sănătate, să aibă o relaţie de armonie cu creația și să-şi păstreze o stare de bună dispoziţie.
Sfânta îşi realiza medicamentele din regatul plantelor, ilustrând caracteristicile particulare și beneficiile acestora, studiind eficacitatea remediilor pe un număr considerabil de pacienți – atât pe măicuţele din mânăstire, cât și pe infirmele din împrejurimile Bingen – folosind pentru fiecare o terapie țintită și personalizată: de fapt, fiecare tip de dezechilibru al stării de spirit avea nevoie de un tratament specific, spre deosebire de o anumită abordare actuală care oferă protocoale de îngrijire standard, ținând prea puţin cont de situația clinică a pacientului.
Multe dintre remediile sale continuă să fie utilizate în medicina contemporană pe bază de plante, cum ar fi, de exemplu, chimenul, utilizat pentru a trata greața, menta, împotriva durerilor de stomac, sau mărarul și coada şoricelului împotriva sângerării nasului.
De asemenea, „Sibila Rinului”, pe lângă vindecările bolilor comune, identificase un sistem pentru a se mențină mereu sănătoasă, pentru a păstra „viriditele”, adică energia vitală care, potrivit tezelor sale se afla la baza apariției bolilor. Pentru învăţată, patologiile erau atribuite şi unei diete incorecte, neadaptate nevoilor organismului, sau constând în alimente sănătoase, dar prost combinate, în special în baza nevoilor subiectului.
Hildegard înțelesese că în substanța lumii animalelor și a plantelor exista o energie vindecătoare și benefică conținută în alimente, care, dacă este folosită cu „discretio”, ar fi putut aduce omului mari beneficii.
Aceste calități ascunse ale alimentelor pe care sfânta le-a identificat, par să semene mult cu ceea ce noi numim astăzi „vitamine” și „minerale”, știind cât sunt de importante pentru o dietă corectă. Pentru Hildegard, alimentele erau împărțite în patru categorii: calde, reci, uscate și umede, caracteristici utile de ştiut pentru a echilibra stările de spirit în funcție de nevoile pacientului. De exemplu, carnea de porumbel era considerată uscată, la fel ca salata rece, năutul încins și așa mai departe.
Unele alimente ocupă un loc important în dieta pe care a conceput-o, cum ar fi alacul care „face sânge bun şi mintea liniştită și senină”. Nu este o coincidență faptul că această cereală, conform analizelor recente ale Universității din Hohenheim, s-a dovedit a conține carbohidrați complecși, aminoacidul metionină, vitamina B, acid folic, seleniu și fosfor .
Spre deosebire de ceea ce se susţine astăzi despre hrana crudă, Sfânta considera unele fructe ca fiind dăunătoare, cum ar fi, de exemplu, prunele, căpșunile, piersicile și legumele crude: gătitul, de fapt, elimina stări de spirit potențial dăunătoare pentru organism și în special pentru inimă și splină.
De asemenea, mistica concepuse o dietă specială care era împărțită în funcție de zilele de boală şi care începea cu un post lichid menit să hidrateze și să purifice organismul, alcătuit în special din ceaiuri de plante, după care se introduceau încetul cu încetul o serie cu alimente din ce în ce mai solide și coroborate pentru a restabili vigoare fizică.
Feniculul era considerat extrem de benefic nu numai ca un procinetic puternic pentru digestie, ci și ca un adevărat „aur” pentru sănătate, deoarece, așa cum intuise deja sfânta, ajută mult intestinul jucând un rol crucial în starea de binea a omului.
Mai mult, cu o claritate impresionantă, Hildegard a înțeles că starea de spirit și sănătatea intestinală sunt doi factori cheie ai sănătății fiind strâns conectați, o concluzie la care știința a ajuns de-abia în ultimii ani. Într-un pasaj din „Causae et Curae”, una dintre cele două lucrări medicale fundamentale ale lui Hildegard, autoarea afirmă „Ceața neagră generată de melancolie … se va ridica la creier, nebunia va pune stăpânire pe el, după care va coborî spre intestin, unde va distruge vasele de sânge și intestinele și îl vor face pe om să devină complet nebun”. Potrivit revistei ştiinţifice Nature, la unii pacienți suferinzi de depresie, numărul bacteriilor din intestin este mai mic decât cel prezent la pacienții sănătoși. Microbiota intestinală este responsabilă pentru metabolismul corect – unele bacterii digerează molecule complexe – împiedică colonizarea cu agenți patogeni, sintetizează substanțele utile și întărește sistemul imunitar.
Reţeta ideală a învăţatei Hildegard din Bingenze are la bază „echilibrul”: un echilibru al stărilor de spirit, al regimului alimentar şi al relaţiilor cu lumea înconjurătoare. Astăzi, în întreaga lume există mai multe clinici Ildegardiene, în special în Germania, Franța și Elveția, care se ocupă de tratamentul diferitelor patologii, în spiritul redescoperirii măsurii și al consecvenței în propria viaţă, cu scopul menţinerii unui organism sănătos și a unei stări de bună dispoziție. (www.lastampa.it)/cpaunel/ddaniela
