Ministerul de Interne din Republica Belarus a anunţat, joi, că, în ultimele 24 de ore, aproximativ 700 de persoane au fost reținute pentru participarea la acțiuni de protest. „Aproximativ 700 de persoane au fost reținute pentru participarea la evenimente neautorizate. Potrivit autorităţilor de la Minsk, revoltele protestatarilor nu mai au intensitatea de la început, „însă nivelul de agresiune față de forțele de ordine rămâne ridicat”. Ministerul Afacerilor Interne din Belarus mai raportează că, începând cu 9 august, 103 ofițeri din cadrul forţelor de ordine au fost răniți în timpul protestelor, 28 dintre aceştia fiind spitalizați. Între timp, Comitetul de Anchetă din Belarus a anunțat că îi caută pe cei care sunt coordonatorii protestelor. Amintim că, de câteva zile, la Minsk şi în alte oraşe din Belarus au loc manifestaţii împotriva rezultatelor scrutinului prezidențial, în urma cărora preşedintele în funcţie, Aleksandr Lukaşenko, ar fi obţinut peste 80% din voturi. Manifestațiile au început în ziua votului, pe 9 august, însă au fost dispersate în mod brutal de către forțele de securitate, care au folosit împotriva manifestanţilor pașnici tunuri cu apă, gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene. În total, peste 9.000 de persoane au fost reținute între 9 și 10 august, iar cel puțin o persoană a murit în confruntările cu forţele de ordine. Potrivit datelor oficiale, peste 200 de persoane rănite au fost trasportate la spital. Opoziția din Belarus susţine că alegerile au fost falsificate și că adevărata învingătoare este Svetlana Tihanovskaia, care, după anunţarea rezultatelor şi în contextul protestelor, a fugit în Lituania. Într-o înregistrare video, Tihanovskaia susţine că a luat decizia dificilă de a-şi părăsi ţara pe fondul represaliilor declanşate de regim împotriva mişcării de protest./sdan/ilapadat
(www.korrespondent.net – 13 august)