Capitală a Greciei, unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii, Atena este leagănul civilizației occidentale și loc de naștere al democrației.
Referitor la numele dat oraşului, circulă o legendă, pentru că grecii, se ştie, explică totul printr-o legendă. Conform acestei legende, atât Atena cât și Poseidon au cerut să fie patroni ai orașului și să-i dea numele lor, astfel că s-au întrecut pentru a obține onoarea, fiecare oferind un dar orașului. Poseidon a creat un izvor de apă sărată lovind pământul cu tridentul său, pentru a simboliza puterea mării. Atena a creat, în schimb, măslinul, simbolizând pacea și prosperitatea. Atenienii au ales-o pe zeiţă, au acceptat măslinul și au botezat orașul Atena.
Un oraş plin de viaţă, cu o mitologie fantastică, care îmbină modernul cu istoria, Atena este o metropolă ofertantă din punct de vedere turistic, atracțiile din Atena fiind nenumărate. Înconjurat de munţi în vest, nord şi nord-vest şi de Golful Saronic în est, oraşul este perfect pentru cei care îşi doresc să viziteze un loc plin de vestigii ale istoriei. Acestea pot fi admirate nu numai în muzeele ateniene, ci şi pe străzi, unde ruinele sau statuile, descoperite în timpul construcţiilor, nu au fost mutate din loc.
Luminita Alexandrescu – Rador