Capitala sud-coreeană a impus în premieră obligativitatea purtării măștilor de protecție inclusiv în spații publice din aer liber

Capitala sud-coreean, Seul, a decis luni, pentru prima dată, obligativitatea purtării măștilor de protecție atât în spații publice închise, cât și în aer liber, în contextul în care se confruntă cu o creștere a numărului de  cazuri COVID-19, mai ales în zonele metropolitane dens populate. În luna mai, guvernul orașului a dispus purtarea măștilor de protecție în transportul public și în taxiuri, însă creșterea recentă a numărului de cazuri a îngrijorat autoritățile sanitare, care se tem că la nivel de țară ar putea fi nevoie de instituirea celui mai strict nivel de distanțare socială. „Dacă nu vom reuși săptămâna aceasta să plafonăm această curbă a cazurilor, suntem de părere că ne vom confrunta cu o criză foarte importantă, respectiv că virusul se va răspândi în întreaga națiune”, a declarat în timpul unui briefing zilnic de presă Yoon Tae-ho, oficial din cadrul Ministerului Sănătății. Centrul Coreean pentru Prevenția și Controlul Infecțiilor (KCDC) a raportat până la miezul nopții de duminică 266 noi cazuri de coronavirus, în scădere față de cele 397 raportate în ziua precendentă. Totuși, cele 266 de cazuri zilnice fac parte din cele peste șapte zile de creșteri zilnice, când s-au înregistrat peste o sută de cazuri. Coreea de Sud a raportat, în total, 17.665 de cazuri de infecție și 309 decese COVID-19. Coreea de Sud a fost lăudată pentru succesul obținut în combaterea epidemiei de coronavirus prin măsuri de testare extinsă și monitorizarea agresivă a „contacților”, însă Yoon a precizat că cei care realizează anchetele epidemiologice nu au reușit să determine rutele de transmitere a aproximativ 20 de procente dintre cazurile recent depistate, ceea ce ridică semne de îngrijorare despre așa-numiții „răspânditori tăcuți”. Oficialul sud-coreean a cerut oamenilor să evite deplasările în afara locuințelor și să-și anuleze călătoriile nenecesare. Guvernul a extins și în alte regiuni din țară regulile de distanțare socială instituite în capitala Seul, interzicând reuniunile fizice din biserici și închizând cluburile de noapte, localurile cu autoservire și cafenelele. Autoritățile sud-coreene se tem că țara se află în pragul unei epidemii naționale, deoarece numărul cazurilor nou confirmate este în creștere în toate cele 17 regiuni ale țării. Autoritățile sanitare iau în calcul instituirea nivelului trei al regulilor de distanțare socială, care prevede suspendarea cursurilor școlare și a activităților economice în cazul în care nu se va reuși încetinirea ritmului de răspândire a infecției./cstoica/denisse
(www.reuters.com – 24 august)