Cele mai eficiente metode de economisire a apei

În data de 22 august 2020, omenirea a consumat toate resursele regenerabile disponibile pentru acest an, atfel că planeta trăiește pe „credit”. Resursele pe care planeta le poate genera într-un an au ajuns omenirii, în 2020, cu aproape o lună mai mult decât în 2019, conform datelor Global Footprint Network (GFN), publicate în luna august. Cu toate acestea, continuăm să consumăm din resursele naturale care se cuvin generațiilor viitoare și, mai ales, să risipim. Dacă anul trecut GFN anunța că am consumat, în medie la nivel global echivalentul a 1,75 planete, în 2020, vedem o reducere a amprentei ecologice a umanității cu 9,3%. Folosim în prezent natura de 1,6 ori mai rapid decât se pot regenera ecosistemele planetei noastre. În România, resursele s-au epuizat pe 11 iulie 2020, mai rapid decât media globală, potrivit unui comunicat World Wide Fund for Nature (WWF). Datele au fost influențate de oprirea temporară a activităților economice din cauza pandemiei de COVID-19, dar pauza oferită naturii a fost mult prea scurtă ca să conteze cu adevărat. Toate formele de viață cunoscute depind de apă. Sănătatea, siguranța, bunăstarea oamenilor, precum și succesul economic depind de natură. De aceea este important să protejăm sursele de apă, dar și multe alte bunuri cu care ne-am obișnuit în mod curent. Partea bună este că fiecare om poate contribui la protejarea Pământului prin adoptarea unor mici gesturi zilnice, care vor avea un impact major în conservarea uneia dintre cele mai mari resurse naturale: APA! Din cauza încălzirii globale, a poluării și a suprapopulării, 1,4 miliarde km3 din apa globului se află în pericol. Ca urmare a creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini oameni beneficiază de apă potabilă, care reprezintă doar 3% din apa de pe întreaga planetă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o mai bună distribuție, și, mai presus de orice, economisirea resurselor deja existente.

Beneficiile conservării apei

Un raport al UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30% și că 40% dintre locuitorii lumii nu vor avea apă curată suficientă pentru o igienă minimală. Se prevede că apa ar putea deveni prețioasă precum petrolul. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură și în industrie și primind din ce în ce mai multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile viitoare. Așadar, conservarea apei ar trebui să devină o practică esenţială în toată lumea, chiar şi în zonele în care aceasta se găseşte din abundenţă. Pe lângă micşorarea considerabilă a valorii facturii de utilităţi, conservarea apei ajută la prevenirea poluării lacurilor, râurilor şi a bazinelor locale şi la creşterea duratei de viaţă a sistemului septic, prin reducerea saturării solului şi prin scăderea şanselor de poluare cauzată de scurgeri. Cu cât cantitatea de apă care tranzitează aceste sisteme este mai mică, cu atât şansele de poluare scad. De conservarea apei, fiecare membru al familiei ar trebui să fie conştient, în mod firesc. Stă în puterea noastră să-i deprindem pe copii de la vârste cât mai fragede cu o parte din metodele simple de economisire a apei, care pot face o mare diferenţă. Ca urmare a necesităţii din ce în ce mai acerbe de conservare a apei din locuinţe, au crescut şi eforturile producătorilor de a dezvolta produse de economisire a apei, produse ieftine, de altfel, și ușor de instalat. Nu a fost nicicând mai simplu ca până acum pentru oameni (şi tendinţa este una de progres), să salveze cantităţi însemnate de apă cu ajutorul acestor produse, ale căror preţuri, de cele mai multe ori, fac, ca prin reducerea valorii facturilor, investiţia să fie recuperată în termen de doar câteva luni. Există o întreagă serie de modalităţi de economisire a apei, și TOATE ÎNCEP CU NOI ÎNŞINE.

INTERIOR

* Regula numărul 1 în economisirea apei pornește de la prima oră a dimineții, din momentul spălatului pe dinți. Nu lăsaţi robinetul deschis în timp ce vă spălaţi pe dinţi sau vă bărbieriţi (în cazul bărbaţilor). Un robinet lăsat deschis timp de o oră poate consuma până la 250 l de apă, lucru ce ar trebui să ne motiveze să ne schimbăm comportamentul. Clătiţi aparatul de ras în chiuveta plină cu câţiva centrimetri de apă călduţă.

* Colectați apa rece înainte de a face duș. Până să vină apa caldă pentru a face duș, există, de regulă, un interval de timp în care curge apă rece. Pentru a nu pierde acel consum de apă, o puteți colecta în găleata cu care obișnuiți să spălați podeaua sau o puteți păstra în sticle pentru a uda florile.

* Colectați apa de ploaie. Datorită purităţii apei de ploaie, aceasta se aseamănă cu apa distilată (apa demineralizată) ceea ce o face ideală pentru a fi utilizată fără probleme în gospodărie. Pe lângă faptul că o puteți folosi pentru a vă spăla părul și pielea, aceasta poate fi utilizată și pentru a spăla mașina sau pentru a uda grădina.

* Reduceți presiunea apei. O mare parte din apa pe care o folosim când facem baie, ne spălăm pe mâini sau spălăm vase, vine cu presiune și curge în chiuvetă fără a fi folosită corespunzător. Dacă veți reduce presiunea de la robinet veți obține exact aceleași rezultate, însă veți economisi zeci de litri de apă săptămânal.

* Fierbeți doar cantitatea de apă necesară. Cei mai mulți oameni, atunci când fierb apă pentru a–și prepara ceaiul, cafeaua, pastele sau ouăle fierte, nu acordă atenție cantității de apă risipite. Aparent pare un gest nesemnificativ, însă în timp contează enorm pentru economisirea lichidului vital pentru planetă.

* Schimbaţi para duşului, dacă acesta este veche sau are orificii largi. Modelele cu orificii largi nu au presiunea potrivită, ceea ce înseamnă că va trebui să deschideţi robinetul de apă până la limita maximă, consumând astfel o cantitate de apă mai mare decât aveţi nevoie. Înlocuiţi-le cu un model etichetat cu WaterSense. Puteţi, de asemenea, să instalaţi capete de duş şi robinete cu aeratoare, pentru un consum redus. Duşul cu aerator montat, va micşora consumul de apă cu 30 de procente. Căutaţi etichetele WaterSense şi pentru toalete, chiuvete şi robinete. Alegeţi robinete cu senzor care micşorează consumul de apă cu până la 70%. Este adevărat că sunt mai costisitoare, dar pe termen lung se dovedesc mai avantajoase.

* Instalaţi un dispozitiv (care este asemănător unei site) la robinetele de la baie şi bucătărie. Acestea produc bule de aer în jetul de apă, lucru care scade consumul de apă cu 20%. Folosiţi-le cu încredere, pentru că nu vor încetini în niciun fel debitul.

* Înlocuiţi cât mai repede robinetele sau ţevile care prezintă fisuri, pentru a evita pierderile inutile de apă. Orice robinet stricat, care picură, consumă în medie 17 l de apă în 24 de ore. Verificați dacă în casă există scurgeri de apă prin citirea contorului (dacă aveţi unul), înainte şi după o perioadă de timp în care nu folosiţi apa. În cazul în care contorul indică o cantitate de apă diferită, cu siguranţă există o scurgere.

* Asiguraţi-vă că ştiţi unde se află robinetul care închide de tot apa caldă sau apa rece din locuinţă (baie sau bucătărie), pentru a evita pierderile inutile în cazul unei inundaţii.

* Încărcaţi la maximum maşina de spălat rufe. Spălând mai multe haine în acelaşi timp, economisiţi energie şi apă. Un truc pentru economisirea energiei, ar fi să spălaţi hainele închise la culoare în apă rece, lucru care va ajuta şi la păstrarea pentru mai mult timp a culorii. Același lucru este valabil și pentru mașina de spălat vase. Cercetătorii care au analizat consumul de apă au observat că se pot salva aproape 3m cubi de apă.

* Economisiți apa folosită de mașina de spălat. La alegerea unei mașini de spălat trebuie să ne bazăm pe 2 criterii foarte importante – posibilitatea unei spălări de 30 de minute și prezența obligatorie a regimului „ECO”. Regimul „scurt” consumă aproximativ 55 l de apă, iar celălalt 45 (regimul „ECO”). Pentru comparație – regimul standard „Bumbac 60” consumă aproximativ 88 l de apă și 1,4 KWh de energie electrică. Dacă veți folosi, de exemplu, regimul „ECO bumbac 60”, consumul de apă va fi de doar 1,35 m³ pe lună. Luați în considerare acest fapt, mai ales dacă spălați în fiecare zi. Dacă mai adăugați și cheltuielile pentru canalizare, atunci economia va fi și mai importantă.

* Folosiţi o altă tehnică de spălare a vaselor. Când le spălaţi continuu, utilizaţi prea multă apă. Aşa că, alegeţi o chiuvetă cu două compartimente dotate cu dopuri etanşe şi aşezaţi vasele murdare într-unul dintre ele, după ce îl umpleţi cu apă şi detergent. Lăsaţi-le să se înmoaie timp de o oră şi apoi clătiţi-le în celălalt compartiment. Rezultatul? Economisiţi apă şi timp simultan.

* Spălaţi vasele imediat ce s-au murdărit, întrucât astfel, veţi consuma mai puţină apă şi, în plus, vă veţi uşura munca. Cumpăraţi o maşină de spălat vase cu consum redus, în cazul în care aveţi o familie numeroasă şi trebuie să spălaţi o cantitate mai mare de vase. Utilizând maşina de spălat vase, puteţi economisi peste 7000 l de apă într-un an. Atunci când achiziţionaţi o maşină de spălat vase, asiguraţi-vă că modelul respectiv, chiar dacă este ceva mai scump, are specificaţia Energy Star. Acestea pot salva până la 20 l de apă la o singură utilizare.

* Luați în considerare instalarea unui încălzitor de apă instant la chiuveta din bucătărie, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să lăsați apa să curgă până se încălzeşte.

* Preferați duşurile în locul băilor în cadă. De fiecare dată când faceţi baie în cadă consumaţi aproximativ 350 de litri, spre deosebire de un duş care presupune un consum de numai 160 de litri. Închideţi duşul după ce vă săpuniţi, şi reporniţi-l atunci când vreţi să vă clătiţi. Cu un duş de doar 4-5 minute veți economisi până la 1.000 de litri pe lună. Opriți apa în timp ce vă şamponaţi şi salvaţi până la 150 de litri pe lună!

* Verificați dacă există scurgeri în rezervorul toaletei prin adăugarea unui colorant alimentar. În cazul în care toaleta este scurgeri, apa din rezervor îşi va schimba culoarea în termen de 30 de minute. (Trageţi apa de îndată ce aţi terminat testul, întrucât colorantul alimentar pătează rezervorul). Verificați întreaga toaletă pentru piesele uzate, corodate sau îndoite. Nu vă costă prea mult să le înlocuiţi, fiind accesibile și ușor de instalat.

* Puneţi sticle din plastic în rezervorul toaletei. Pentru a nu risipi apa, puneţi câţiva centimetri de nisip sau pietricele în fiecare din cele 2 sticle de plastic, umpleţi-le cu apă, închideţi capacele şi aşezaţi-le în rezervor fără a atinge mecanismul. Asiguraţi-vă că rămâne destulă apă în rezervor pentru o curăţare corectă a bazinului, altfel, utilizatorii vor avea tendinţa să tragă de mai multe ori apa, irosind-o.

* Nu transformaţi toaleta în coş de gunoi. De fiecare dată când aruncaţi o dischetă demachiantă sau un șervețel în toaletă, risipiţi aproximativ 25 de litri de apă.

* Nu folosiți apa de la robinet pentru a dezgheța produse din carne sau alte alimente congelate. Decongelaţi alimentele peste noapte în frigider sau folosind setarea de dezghețare a cuptorului cu microunde.

* Izolați conductele de apă caldă. Veți primi apă caldă mult mai repede, plus că evitaţi risipa de apă în timp ce se încălzește.

* Nu instalați sisteme de dedurizare a apei decât dacă este absolut necesar. În cazul în care optaţi pentru instalarea lor, ar fi indicat să le închideţi cât timp sunteţi plecaţi în concediu.

* Minimizaţi sau renunţaţi la folosirea unităţii de eliminare a deşeurilor alimentare din chiuvetă. Aceste dispozitive au nevoie de multă apă pentru a funcţiona corespunzător, iar resturile aruncate ar putea cauza alte probleme. Aţi putea începe, în schimb, să depozitaţi resturile într-un recipient şi să le transformaţi în compost pentru grădină.

* Nu lăsaţi robinetul deschis când spălaţi legume, ci mai degrabă umpleţi chiuveta sau un recipient (bol) cu apă.

* Nu aruncaţi cuburile de gheaţă dezgheţate, ci puneţi-le la plante sau în bolul animăluţului de companie.

* Gătiţi mâncarea în cât mai puțină apă posibil. Acest lucru ajută, de asemenea, la păstrarea mai multor substanţe nutritive.

* Investiţi în robinete de calitate și renunţaţi la sticlele cu apă din plastic, pentru a reduce amprenta de carbon.

* Mai degrabă ştergeţi cu un şerveţel resturile de mâncare rămase pe farfurie, decât să le clătiţi înainte de spălare.

* Majoritatea frigiderelor din comerţ, a congelatoarelor sau a răcitoarelor de gheață funcţionează cu apă. Faceţi o investiţie în aparatele răcite cu aer, pentru economii semnificative de apă. Utilizați congelatoare cu sisteme de conservare a apei. Instalați un termostat sau un timer la cooler-ul de evaporare, care va funcționa astfel numai atunci când va fi necesar.

* Jucaţi-vă alături de copii în timp ce îi învăţaţi cum să economisească apa şi recompensaţi-i cu o prăjitură sau o jucărie dacă vă urmează sfaturile. O altă metodă ar fi să evitaţi jucăriile care implică apa (cum ar fi pistoalele cu apă), sau pe cele care necesită un flux constant de apă.

* Când curățaţi acvariile, adăugaţi apă bogată în nutrienţi pentru plantele necomestibile. Dacă animăluţul de companie nu a băut toată apa pe care i-aţi pus-o în bol, nu o aruncaţi la scurgere sau la chiuvetă, ci folosiţi-o la copaci sau arbuști.

EXTERIOR

Nu numai în interior se pune problema economisirii apei, ci şi în exteriorul casei. Mai ales în lunile de vară, grădinile şi curţile noastre pot “înghiţi” mai multă apă decât folosesc oamenii în interiorul locuinţelor.

* Nu exageraţi cu udarea gazonului. Ca regulă generală, peluzele au nevoie de apă la fiecare 5 până la 7 zile, în timpul verii și la fiecare 10 până la 14 zile în timpul iernii. O ploaie consistentă elimină, bineînţeles, necesitatea stropirii pentru mai mult de două săptămâni. Udaţi plantele doar atunci când este necesar. Multe specii de plante mor mai degrabă de la udarea excesivă decât de la o udare insuficientă.

* Plantaţi inteligent. Plantaţi primăvara și toamna, atunci când cerințele de apă sunt mai mici. Când arhitecţii peisagişti vorbesc despre trendurile în domeniu pentru următorii ani cuvântul de ordine este seceta. Un concept relativ nou pentru curentele de gândire este cultura din ce în ce mai accentuată a plantelor rezistente la secetă, în loc de peluză sau gazon. Acesta poate fi momentul oportun pentru a ne orienta spre o amenajare peisagistică mai ieftină – „xeriscape”, un compus al cuvântului grecesc „xerox” (uscat) şi „scape” (peisaj), adică un stil de proiectare, instalare şi menţinere a unui design peisagistic conceput pentru a rezista la condiţii de secetă, atât în ceea ce priveşte plantările organismelor vegetale, cât şi sistemul de irigaţii, datorită cărora vom economisi timp, bani şi apă. Xeriscaparea este procesul de amenajare a grădinilor sau de grădinărit care reduce sau elimină nevoia de apă suplimentară de la irigare.

* Udaţi peluzele în timpul primelor ore ale dimineţii, când temperaturile și viteza vântului sunt mai mici. Prin udarea în timpul dimineţii, şi nu a serii, apa nu se va evapora atât de repede, iar dacă udaţi în timpul dimineţii preveniţi apariţia ciupercilor, a melcilor sau a altor insecte dăunătoare. Evitaţi să lăsaţi stropitoarele pornite în zile cu vânt puternic deoarece vântul cauzează o evaporare rapidă a apei şi poate să schimbe direcţia de udare.

* Nu udaţi strada, aleea sau trotuarul adiacente curții. Poziționați stropitoarele sau aspersoarele astfel încât să udați doar grădina, nu și zonele pavate. Utilizați material poros pentru alei şi terase pentru a preveni scurgerile risipitoare și pentru a păstra apa în curte. Folosiți o mătură pentru a curăța frunzele și alte resturi din aceste zone. Folosind un furtun pentru a curăța un drum de acces se pot pierde sute de litri de apă. Atenţie la tipul de aspersor! Alegeţi modele care utilizează eficient apa, adică cele cu picături mai mari. Cele cu picături mici sau cele cu pulverizare fac ca apa să se evapore înainte de a atinge solul. Verificaţi periodic sistemul de irigaţii pentru a vedea dacă se sincronizează şi a fi siguri că funcţionează corespunzător. Dacă aveţi posibilitatea, instalaţi un dispozitiv cu senzori de ploaie care să comute sistemul de irigare al aspersoarelor, atunci când au loc precipitaţii abundente.

* Dotaţi furtunul cu o duză de închidere care poate fi ajustată pentru o pulverizare fină, astfel încât apa să curgă numai cât este necesar. Când ați terminat, opriți-l de la robinet, nu de la duză, pentru a evita scurgerile.

* Nu lăsați aspersoarele sau furtunurile nesupravegheate. Utilizați un cronometru de bucătărie pentru a vă reaminti să le închideţi. Nu le lăsați să ruleze toată ziua! Un furtun uitat deschis poate consuma până la 10 l de apă pe minut.

* Ridicaţi lama maşinii de tuns iarba la cel puțin 4 – 5 cm. Un gazon tăiat mai mare încurajează creşterea mai profundă a rădăcinilor de iarbă și păstrează o mai mare umiditate a solului decât un gazon mai scurt. O metodă bună de a verifica dacă este nevoie să udaţi gazonul este să călcaţi pe el. Dacă revine la poziţia iniţială, înseamnă că nu este necesar, dacă rămâne turtit, este un semn clar că are nevoie de apă.

* Evitaţi fertilizarea gazonului. Aplicarea îngrășămintelor crește nevoia de apă. Aplicați îngrășăminte cu eliberare lentă și forme de azot insolubile în apă.

* Practicați mulcirea solului. Prin „mulcire” (din englezescul „mulch”) se înțelege un strat de materie organică cum ar fi paie, frunze, resturi vegetale, rumeguș, aplicat pe suprafața solului pentru a păstra umiditatea prin scăderea evaporării și pentru a împiedica creșterea buruienilor. De asemenea, mulciul poate asigura, prin descompunere, substanțele nutritive necesare plantelor, previne infiltrațiile care favorizează eroziunea solului și împiedică înghețarea suprafeței acestuia.

* Plantaţi flori şi arbuşti autohtoni, sau ierburi tolerante la secetă. Acestea nu trebuie să fie „adăpate” la fel de des și, de obicei, supraviețuiesc o perioadă mai mare, fără nicio picătură de apă. Plantaţi-le în pante pentru a reţine apa şi grupaţi-le în funcţie de nevoia lor de apă. Udaţi plantele mai profund şi mai rar pentru a încuraja creșterea unor rădăcini adânci și a le îmbunătăţi toleranța la secetă.

* Dacă vă spălați maşina în propria curte, faceţi-o în apropiere de iarbă pentru ca apa să se scurgă cu folos. Atenţie: nu faceţi acest lucru când o clătiţi! Utilizați un furtun pe care să-l opriți în timp ce vă spălaţi maşina. Veți economisi până la 100 de litri de fiecare dată. Aceeaşi metodă se aplică şi în cazul spălării animalelor de companie.

* Evitați instalarea elementelor ornamentale care presupun utilizarea excesivă a apei (cum ar fi fântânile), cu excepția cazului în care apa este reciclată. Dacă totuşi vă doriţi foarte mult o astfel de construcţie, montaţi cronometre pentru a funcţiona numai între anumite ore. Dacă aveți un bazin de înot, luaţi în considerare un nou filtru pentru piscină prin care să economisiţi apa.

* Verificaţi să nu existe scurgeri în furtunuri, conducte, robinete şi racorduri. Scurgerile din afara casei s-ar putea să nu vi se pară o mare problemă, dar sunt la fel de dăunătoare ca şi cele din interior.

* Când copiii doresc să se răcorească, utilizați aspersoarele într-o zonă în care gazonul are nevoie de apă.

* Lăsaţi rămurele sau frunze să se strângă pe sol. Acest lucru ține răcoare solului și reduce evaporarea. Utilizarea compostului în grădină sau la paturile de flori adaugă materie organică în sol şi implicit o nevoie redusă de apă.

* Colectaţi apa de pe acoperiş prin instalarea de jgheaburi şi burlane, dar şi a unor sisteme HVAC.

* Aerisiţi periodic gazonul. Faceţi găuri la fiecare 15 cm permiţând apei să ajungă la rădăcini, în loc să udaţi doar la suprafaţă. Dacă apa se scurge cu uşurinţă din gazon, împărțiţi timpul de udare în perioade mai scurte pentru a permite o mai bună absorbție.

* Pentru plantele în ghivece, puteţi pune, mai ales în zilele toride de vară, cuburi de gheaţă pe partea de sus a solului pentru a da plantelor nişte „guri” de apă răcoritoare, fără a le îneca.

* Tunderea în mod corespunzător a plantelor le poate ajuta să utilizeze apa mai eficient.

* Folosiți un capac de piscină pentru a o păstra curată, pentru a reduce consumul de chimicale și pentru a preveni pierderea de apă prin evaporare. Dacă aveți un dispozitiv automat de reumplere a piscinei, verificați-l periodic pentru eventuale scurgeri. O scădere nenaturală a nivelului apei poate indica, de asemenea, o scurgere. Când goliţi piscina, luați în considerare utilizarea apei la plante tolerante la sare. Asigurați-vă că piscinele, fântânile și iazurile sunt echipate cu pompe recirculare de apă. În loc să vă construiţi o piscină privată, folosiţi una comunitară.

* Încurajați prietenii și vecinii să facă parte dintr-o comunitate conștientă de modalităţile de economisire, sau măcar de o mai bună gestionare a pierderilor de apă. Promovaţi conservarea apei prin buletine comunitare, aviziere, sau, cel mai indicat, prin propriul exemplu.

* Încercaţi să faceţi măcar un singur lucru în fiecare zi care să ducă la folosirea chibzuită a apei. Nu vă faceți griji în cazul în care economia este minimă. Fiecare picătură contează. Și fiecare dintre noi poate face această diferență.

LOCUL DE MUNCĂ

* Dacă sunteţi întreprinzător şi deţineţi o afacere, creaţi în interiorul organizaţiei un sistem de stimulente pentru aplicarea ideilor şi sugestiilor de economisire a apei sau puneţi în practică un plan de management al apei şi educaţi-vă angajaţii cu privire la bunele obiceiuri de economisire a apei prin editarea de pliante şi/sau afişe. Creaţi un obiectiv din economisirea inteligentă a apei în cadrul companiei şi sărbătoriţi alături de angajaţi când acest obiectiv este îndeplinit.

* Includeţi un sfat de economisire a apei în newsletter-ele voastre sau în sistemul de transmitere a email-urilor, asemănătoare celor care pledează pentru stoparea tăierii copacilor, prin diminuarea imprimării documentelor.

* Rugaţi personalul de întreținere a firmei să verifice regulat ţevile pentru eventuale scurgeri, picurări și alte deșeuri de apă şi opriţi apa în zonele neutilizate din unitate pentru a elimina deşeurile de la scurgeri sau întrebuinţarea nemonitorizată.

* Dacă utilizați apa prelucrată în afacerea dvs., interesaţi-vă dacă există modalitaţi de reciclare a apei sau contactați furnizorul pentru a afla dacă există reduceri pentru achiziționarea unor echipamente de utilizare eficientă a apei.

* Nu uitaţi de costurile ascunse, cum ar fi uzitarea apei în energia pentru pompare, încălzire și răcire, în tratamentele chimice sau canalizări.

* Spălați autovehiculele companiei la spălătorii comerciale care reciclează apa.

* Dacă aveţi posibilitatea, încurajați sistemul școlar și pe cel al administrației publice locale să dezvolte și să promoveze conservarea apei în rândul copiilor și adulților.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://incont.stirileprotv.ro/international/omenirea-termina-sambata-resursele-naturale-generate-de-terra-pentru-intregul-an-2020-folosim-natura-de.html

https://friendsoftheearth.uk/natural-resources/13-best-ways-save-water-stop-climate-breakdown

https://learn.eartheasy.com/guides/45-ways-to-conserve-water-in-the-home-and-yard/

https://www.edenproject.com/learn/for-everyone/water-saving-tips

https://www.projectwater.info/100-ways-to-conserve-water.html

https://www.forbes.com/sites/houzz/2015/03/31/11-ways-to-save-water-at-home/

https://www.wikihow.com/Save-Water

https://wateruseitwisely.com/100-ways-to-conserve/

https://www.greenmatters.com/p/how-to-save-water-at-home