În 1937 oraşul a cunoscut un nou vârf al dezvoltării sale. Avea mori cu aburi, fabrică de paste făinoase şi de bere, dar profitul cel mare venea de la navele ancorate la docuri care descărcau sau încărcau mărfuri de tot felul. Pentru cei care îşi duceau viaţa mai mult pe apă şi prin porturi, Brăila era o gazdă bună, oferindu-le tot felul de distracţii. Pictorul Vasile Parizescu ne povesteşte amuzat despre plăcerile gastronomice şi sexuale satisfăcute din plin <la noi, la Brăila> unde, din anii ’20 şi până la instalarea comunismului, <tanti Elvira> şi-a ţinut bordelul a cărui faimă a fost aşezată în versuri.
„Brăila mai era recunoscută pentru ceva… Poate aţi auzit, e un cântec: <La noi la Brăila, la tanti Elvira, uşor se câştigă lira>. Imaginaţi-vă dumneavoastră, la 17 mii şi ceva de nave, dacă o navă avea – astea erau nave mari de cărat pe ocean – 10 marinari să zic, erau 170 000 de bărbaţi şi 170 000 de bărbaţi aveau nevoie să se descarce. Şi în port, după agenţie, erau saloon-urile, adică jos restaurantul şi sus fetele. Şi acum au mai rămas câteva case pe care le restaurează primăria, drept locuinţe.
Deci era o stradă numai pentru aşa ceva…
Numai pentru aşa ceva!… Iar în Brăila erau aproape străzi cu câte două-trei case numai pentru asta. Şi eu am fost la ele.
Cum era acolo? Se mergea pe bază de <abonament>?
Nu, nu de abonament…. Te costa… întâi era polul, pe urmă s-a făcut 50 de lei, pe urmă s-a făcut 100.
Puteaţi să vă alegeţi domnişoara sau venea cea care era la rând?
Da, intrai… toate erau frumoase, erau tinere, păi, Brăila era renumită! Crucea de Piatră [din Bucureşti] primea de la Brăila <marfă>.
Jos puteaţi să staţi să beţi o cafea?
Nu, te duceai direct […] la treabă, terminai… Dacă ei îi plăcea, îţi spunea: <Mai vino la mine>… tot pe bani. Dar dacă nu-i plăcea, nu spunea nimic.
Şi dumneavoastră nu puteaţi să cereţi <Vreau pe cutare sau pe cutare…>?
Ba da, puteai să alegi… […] Absolut, sigur! Multe făceau lucruri în plus şi atuncea, sigur, era mai tentant…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
