Pelerinajul la Sfânta Parascheva îşi va urma cursul

O creştere accentuară a numărului de cazuri de COVID-19 se înregistrează și în Iași. Astăzi județul a raportat 116 noi infectări, iar un sfert din totalul de peste 5.600 de cazuri diagnosticate până acum au fost confirmate în ultimele două săptămâni. În acest context, urmează să se desfășoare la Iaşi tradiționalul pelerinaj de sărbătoarea creștină Sfânta Parascheva, iar autoritățile au anunțat o serie de restricții.

Reporter: Cristina Vartolomei – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât suspendarea activității restaurantelor și cafenelelor din municipiul Iași, începând de mâine, pentru că incidența îmbolnăvirilor a depășit 1,5 la mia de locuitori. Se închid, de asemenea, sălile de jocuri de noroc, cinematografele și instituțiile de spectacole și sunt interzise concertele și evenimentele culturale. Pe de altă parte însă, pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva își va urma cursul. În curtea Catedralei sunt deja cozi. Oameni din toată țara au venit să se roage înainte să înceapă aglomerația. Joi, racla de argint a ocrotitoarei Moldovei va fi scoasă spre închinare în curtea Mitropoliei, iar organizatorii spun că se vor lua toate măsurile pentru protejarea sănătății participanților la pelerinaj. Credincioșii care vor sta la rând vor avea culoare separate de intrare şi ieșire, vor primi măști de protecție din partea voluntarilor și vor avea la dispoziție dozatoare cu dezinfectant pe tot traseul. Primăria ieşeană a cerut sprijinul autorităților locale din țară și a Ministerului de Interne, în încercarea de a-i descuraja pe pelerini să mai vină cu autocare, în grupuri foarte mari. Municipalitatea a mai anunțat că la slujba de pe 14 octombrie, participarea pe pietonalul din centrul Iașiului va fi permisă în limita a cinci sute de persoane pentru care vor fi prevăzute locuri pe scaune.#HUN/lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 octombrie