Pe ultima sută de metri, Gabriela Firea nu se dezminte:
dezinformează și minte în continuare opinia publică pentru a ascunde neputința de a gestiona termoficarea din București și dezastrul pe care l-a definitivat în timpul mandatului său
Într-o declarație lansată ieri, 5 octombrie, în spațiul public, Gabriela Firea a afirmat în mod mincinos și cu vădită rea-intenție faptul că „Toată perioada de campanie şi precampanie s-a oprit intenţionat apa caldă de către Guvern, furnizând cu picătura prin CET-uri, ca să fie ostilă faţă de mine populaţia, deşi agentul termic este produs de către CET-uri, care aparţin de Guvern”.
Dorim să precizăm încă de la început că orice formă de ostilitate a populației față de Primăria Municipiului București în timpul mandatului Gabrielei Firea în legătură cu lipsa apei calde, se datorează de fapt dezinteresului total pe care aceasta, împreună cu echipa sa, l-au manifestat în cei 4 ani de mandat față de termoficarea din București, preferând să cheltuiască banii publici pe orice altceva decât pentru modernizarea rețelelor aflate într-o stare tehnică gravă.
Cheltuielile uriașe investite in imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investițiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esențiale pentru modernizarea rețelelor, precum și nerespectarea în mod repetat a obligațiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilității opiniei publice față de acest mandat dezastruos pentru București.
Ieșirile publice fără fundament, precum și răspândirea de informații false și inducerea în eroare în mod intenționat și repetat a opiniei publice au depășit de fiecare dată sfera competențelor reprezentantului unei instituții a cărei principală responsabilitate este grija față de cetățeni. A minți cu nonșalanță din această poziție implică interes doar pentru imaginea proprie, intenție clară de manipulare, lipsă de respect față de opinia publică și, mai ales, lipsă de decență profesională.
Dezaprobăm total acest gen de manifestare și, în spiritul transparenței și al bunei comunicări, dorim să facem următoarele precizări:
- ELCEN furnizează agentul termic la parametri optimi de funcționare conform solicitărilor Termoenergetica. Și în perioada indicată de Gabriela Firea în declarația mincinoasă de ieri, CET-urile ELCEN aflate în funcțiune au furnizat agent termic în parametri corespunzători, în conformitate cu comanda zilnică contractuală a Termoenergetica. Veridicitatea informațiilor transmise poate fi ușor verificată la Dispeceratul ELCEN.
- Deși agentul termic pleacă de la ELCEN în parametri optimi, starea deplorabilă în care se află rețeaua de transport și distribuție ca urmare a indiferenței Primăriei Municipiului București, a condus la triplarea pierderilor din 2016 până în prezent (aprox. 800t/h în 2016 – aprox. 2200 t/h în 2020) și la dublarea pierderilor în doar 1 an (aprox. 1200 t/h în 2019 vs. aprox. 2200 t/h în prezent), astfel că apa fierbinte produsă și livrată de ELCEN până la gardul centralelor, se scurge în pământ, iar sistemul funcționează la limita de avarie.
- ELCEN asigură locuitorii Capitalei racordați la sistemul centralizat de încălzire că, în ciuda stării tehnice dezastruoase a conductelor de termoficare, determinată de lipsa de investiții, societatea depune toate eforturile necesare de furnizare a agentului termic, în condiții optime, către Termoenergetica.
- Gabriela Firea a manifestat tot timpul dezinteres pentru infrastructura critică a Capitalei prin neonorarea obligațiilor asumate de către PMB, condamnând RADET la faliment, periclitând grav situația Termoenergetica și compromițând termoficarea din București.
- Reamintim pe această cale, că Termoenergetica înregistrează datorii restante față de ELCEN în sumă de 400 milioane de lei, situație ce pune în pericol furnizarea agentului termic în sezonul rece viitor.