Învățământul postliceal militar de marină împlinește 123 de ani

Motto: Mai mult decât profesie, PASIUNE!

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” aniversează joi, 8 octombrie, 123 de ani de la înființare, în anul 1897, la Galați, fiind singura instituție de învățământ postliceal militar de marină din România. Pentru respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, celebrarea din acest an s-a desfășurat într-un cadru restrâns, în care elevilor le-au fost prezentate aspectele istorice principale ale evoluției școlii, precum și proiectele educaționale de dezvoltare profesională și personală pe care le au la dispoziție în timpul școlarizării.
Prin Înaltul Decret nr. 3110 al Regelui Carol I, a fost fondată „Școala de submecanici și submaeștri de marină”, care a avut, permanent, o misiune unică, relevantă atunci și acum, aceea de a forma tehnicieni capabili să opereze, să întrețină și să repare tehnica de la bordul navelor militare.
În decursul istoriei sale, școala a funcționat în patru garnizoane și a avut 11 sedii, iar din anul 1908 aceasta funcționează la Constanța. Existența neîntreruptă a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale s-a suprapus cu unele dintre cele mai dificile contexte istorice, pe care România le-a străbătut. Tradiția și prestigiul acestei instituții s-au născut din capacitatea sa de a se adapta vremurilor și angajamentelor asumate de marina militară.
Astăzi, conducerea Statului Major al Forțelor Navale manifestă o preocupare constantă pentru modernizarea resurselor și pentru alinierea calității învățământului la cerințele momentului. În contextul epidemiei de SARS-CoV 2, se depun eforturi pentru ca programul de pregătire a viitorilor maiștri militari de marină să nu fie afectat, iar fiecare nouă promoție să poată absolvi în parametri optimi, fără a fi excluse etape.
Cu tehnici de predare adaptate erei digitale, cu dotări și facilități de actualitate, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale este o variantă foarte bună pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră militară în domeniul naval. Școlarizarea durează doi ani și sunt pregătiți maiștri militari de marină în următoarele specialități: Timonier şi tehnică de navigație navală, Artilerie navală și antiaeriană, Rachete navale și antiaeriene, Arme sub apă, Comunicații navale, observare semnalizare, Radiolocație navală, Hidroacustică, Motoare și mașini navale, Motoare și instalații electrice navale. La finalul studiilor, absolvenții sunt înălțați la gradul de maistru militar clasa a V-a și primesc repartiție pe funcții în unitățile Forțelor Navale Române.

Biroul informare și relații publice