Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite, Nancy Pelosi, a refuzat vineri să spună dacă consideră că ar trebui invocat Amendamentul 25 din Constituţia ţării în cazul preşedintelui Donald Trump. Joi, în dezbaterea Camerei Reprezentanţilor a fost introdus un proiect de lege privind crearea unei comisii permanente care să poată invoca Amendamentul 25 pentru a-l scoate pe preşedintele ţării din funcţiunile executive. „Nu noi trebuie să decidem acest lucru”, a declarat Nancy Pelosi, răspunzând unei întrebări a reporterului CNN. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă în care Nancy Pelosi şi congresmanul Jamie Raskin au discutat despre legislaţia care ar permite Congresului SUA să joace un rol în potenţiala eliminare de la putere a preşedintelui ţării, în temeiul Amendamentului 25. Potrivit noii legislaţii, trebuie creată o comisie de 17 persoane, opt republicani numiţi şi opt democraţi numiţi, plus un preşedinte ales de corpul comisiei. Comisia urmează să analizeze starea de sănătate a preşedintelui şi poate solicita examinarea medicală a acestuia. Dacă preşedintele refuză, comisia poate lua o decizie pe baza informaţiilor pe care le are deja. Se supune la vot şi majoritatea decide dacă preşedintele este sau nu îndepărtat din funcţie, dar numai cu sprijinul vicepreşedintelui ţării. Comisia trebuie să fie alcătuită din medici, foşti preşedinţi, foşti vicepreşedinţi şi foşti secretari de stat. Nancy Pelosi a insistat în repetate rânduri că noua legislaţie nu se referă în mod specific la preşedintele Trump şi că se poate aplica viitorilor preşedinţi. „Nu este vorba despre preşedintele Trump. El se va confrunta cu judecata alegătorilor, dar el ne demonstrează că este necesar să creăm un astfel de mecanism pentru viitorii preşedinţi”, a declarat Nancy Pelosi şi a precizat că ar trebui să existe un astfel de mecanism, în evantualitatea unui incident care îl aduce pe preşedinte în incapacitatea fizică de a-şi îndeplini atribuţiile, precum un atac cerebral sau când este nevoie ca preşedintele să fie conectat la un ventilator de terapie intensivă. „Această legislaţie se aplică viitorilor preşedinţi, dar ne reaminteşte necesitatea acestei acţiuni tocmai starea de sănătate a actualului preşedinte”, a mai spus preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Nancy Pelosi a minimizat recentele sale remarci publice cu privire la starea mentală a preşedintelui Trump în perioada în care ia steroizi. Joi, Nancy Pelosi a spus că Donald Trump se află „chiar acum într-o stare modificată”, iar vineri a revenit şi a declarat că nu are toate informaţiile. „Ceea ce am spus despre preşedinte şi despre medicamente a fost că există unii care cred că administrarea anumitor medicamente poate afecta judecata. Nu ştiu, să spunem exact ce am spus: nu ştiu. Asta am spus într-o discuţie cu membrii mei”, a declarat Nancy Pelosi. Oficialul american a mai spus că noua legislaţie nu este de factură politică. „Nu are legătură cu alegerile”, a subliniat Nancy Pelosi. În timpul conferinţei de presă, democratul Jamie Raskin a declarat că noua legislaţie este necesară „numai pentru situaţiile extreme în care ai un preşedinte care nu poate să îşi îndeplinească atribuţiile”. „Mi-aş fi dorit ca Congresul să fi creat această comisie permanentă în urmă cu 50 de ani. Nu a făcut-o, dar noi trebuie să facem asta, cu certitudine în următorul Congres”, a declarat Jamie Raskin./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 9 octombrie)