Programul dezvoltat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România îşi propune să aducă în atenţie unele proiecte de succes

Peste 700 de femei din mai multe oraşe din ţară vor beneficia de cursuri gratuite de antreprenoriat şi de formare profesională, pentru a crea premisele creşterii ratei de incluziune socială a acestora în domeniul afacerilor. Programul dezvoltat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România îşi propune să aducă în atenţie unele proiecte de succes şi să ofere posibilitatea dialogului cu iniţiatoarele lor, a anunţat astăzi la Braşov, consultantul Alexandra Savencu.

Alexandra Savencu: Urmărim astfel să promovăm modele de succes pentru a încuraja femeile să treacă şi ele către latura antreprenorială. Pe de altă parte încurajăm femeile către piaţa muncii oferind cursuri de calificare, cum sunt cele de inspectori de resurse umane, agent comercial, lucrător social. Încercăm să le oferim o calificare astfel încât să fie pregătite şi să-şi găsească mult mai uşor un loc de muncă.

Realizator: După Braşov vor urma conferinţe similare la Cluj-Napoca şi Craiova, iar doritorii se pot înscrie pe site-urile oficiilor de muncă din fiecare judeţ, dar şi pe site-ul www.tir.ro.