Lupta împotriva pandemiei de COVID-19 capătă accente tot mai dramatice, aspecte pe care presa internațională încearcă să le consemneze fără să neglijeze și un oarecare optimism.
“Ieri, Ely Lilly și compania sa au încercat să alunge dezamăgirea investitorilor după ce un medicament cu anticorpi produs de firmă, numit bamlanivimab, nu a dat rezultatele scontate asupra pacienților“, relatează cotidianul american The New York Times. Aceeași publicație subliniază însă că “eșecul nu pune capăt și investițiilor companiei în vederea găsirii unui tratament eficient“. În Franța, Le Journal des Femmes se întreabă: “Ne îndreptăm spre o nouă izolare și spre noi măsuri draconice?“. Publicația informează că, “în provincii precum Alsacia și Bretania, numărul de noi cazuri și de decese a făcut că măsurile de prevenire să fie întărite“. Dar cum rămâne cu Sputnik-V, celebrul vaccin inventat în Rusia? Portalul de știri moscovit, Gazeta.ru, transmite că “Fondul de Investiții Directe al Rusiei (RDIF) a trimis Organizației Mondiale a Sănătății o cerere vizând înregistrarea cât mai rapidă a vaccinului”, un vaccin care, în opinia șefului RDIF, Kiril Dmitriev, “întrunește toate standardele de calitate, siguranță și eficiență”. Și poate că Sputnik-V își va putea demonstra eficacitatea și în cazul lui Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, care, după cum aflăm din ziarul moscovit Kommersant, “ieri (marți), a anunțat că testul său în materie de coronavirus a ieșit pozitiv“. Același Kommersant citează o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, care afirmă că Lavrov, în vârstă de 70 de ani, “se simte bine, dar și-a contramandat toate vizitele și întâlnirile din program“.
Pe plan european, se pare că, în urma unor declarații recente, președintele Franței, Emmanuel Macron, a stârnit mânia lumii musulmane. Cotidianul american The Washington Post vorbește despre recentele disensiuni ale lui Macron cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. The Post consideră că, “Macron și Erdogan și-au gpsit unul în celălalt inamicul ideal, disputele dintre ei priindu-le atât pe plan intern, cât și în privința influenței pe care amândoi încearcă să și-o propage în străinătate“. Cotidianul francez Le Monde vorbește despre “protestele a zeci de mii de musulmani din Bangladesh, unde un musulman îl acuză pe Macron că se numără printre conducătorii care adoră Satana “. Dar, după cum aflăm din francezul Le Figaro, “în fața lui Erdogan, sprijinul politic față de Macron este unanim“. În același ziar, șeful Partidului Comunist Francez consideră că “Erdogan insultă Franța și niște principii moștenite încă de pe vremea Revoluției Franceze”.
Dar, dincolo de pandemia de COVID-19 care continuă să se agraveze și să facă zeci de mii de victime, Statele Unite așteaptă în curând un eveniment care, fără nicio îndoială, le va marca viitorul pentru următorii patru ani – este vorba despre alegerile prezidențiale. După cum era de așteptat, evenimentul, dar mai ales rezultatul său, este urmărit cu mare interes nu doar în Statele Unite, ci și în țări din întreaga lume. Iată, fără niciun alt comentariu, extrase din ziarele străine pe această temă. “COVID-19 va decide soarta alegerilor prezidențiale din SUA “, titrează cotidianul israelian The Jerusalem Post. “Alegerile sunt peste 7 zile. Când vom afla câștigătorul? “, se întreabă ziarul american USA Today. “Facebook se pregătește pentru un haos în cursul alegerilor, blochează anumite conturi virale și își modifică algoritmurile“, titrează cotidianul Italian La Repubblica. “30 de milioane pentru un fotoliu în Camera Reprezentanților”, anunță Corriere della Sera, un alt cotidian italian. Ziarul vorbește despre Alexandria Ocasio-Cortez, o politiciană a cărei campanie electorală se situează pe locul al doilea printre cele mai costisitoare din SUA, bineînțeles, după cea a președintelui Donald Trump. “Campania electorală din SUA intră în etapa finală cu pandemia dezlănțuită”, observă ziarul spaniol El Pais. Și, revenind în zona coronavirusului, dar păstrând și izul electoral, iată titlul unui articol nu tocmai optimist din cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung: “Casa Albă renunță la lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Administrația Trump nu mai încearcă să țină pandemia sub control“.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR