Capacitatea de testare pentru depistarea coronavirusului a ajuns la 53.000 de teste pe zi – a anunțat astăzi premierul Ludovic Orban, după ce a fost la call center-ul Direcției de Sănătate Publică din capitală. El a explicat că situația la DSP este mai bună și că serviciul beneficiază acum de ajutorul voluntarilor.
Reporter: Amalia Bojescu – Bună dimineața! Premierul Ludovic Orban a dorit să vadă la fața locului situația call center-ului deschis la Direcția de Sănătate Publică. Situația s-a îmbunătățit semnificativ – spunea şeful guvernului, care a precizat că se lucrează în două schimburi, cu voluntari – în total, aproximativ 140 de persoane răspunzând apelurilor venite din partea cetățenilor, mulți dintre aceşti voluntari fiind studenţi. Premierul a ţinut să precizeze că pentru moment nu se au în vedere noi restricții. Vor fi evaluate măsurile implementate deja, iar în funcție de rezultatul acestora autoritățile vor decide cum vor acționa în perioada următoare.
Ludovic Orban a vorbit și despre creşterea capacităţii de testare; în prezent, aceasta este de peste 50.000 de teste și se discută despre o prioritizare a testărilor, în special pentru cei care lucrează în prima linie, cum ar fi personalul medical de la UPU. Premierul a fost însoțit de primarul general Nicușor Dan, care a precizat că pentru moment nu se ia în calcul o carantinare a capitalei sau a anumitor sectoare. În legătură cu școlile, o precizare a venit din partea prefectului capitalei, Traian Berbeceanu. Acesta a spus că instituţiile de învățământ vor rămâne închise pentru moment iar învățământul se va desfășura online./rpatulea/cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie)