După retragerea dreptului de vot la APCE, Rusia mizează pe o colaborare mai strânsă cu OSCE. După sistarea activităţii în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rusia îşi va concentra activitatea pe cooperarea în cadrul Adunării Parlamentare a OSCE, a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Aleksei Puşkov. „Evident că va creşte rolul nostru în alte organizaţii, unde lipseşte instituţia sancţiunilor. Intenţionăm să ne concentrăm activitatea pe Adunarea Parlamentară a OSCE, unde dialogul şi înţelegerea se produc în condiţii mult mai echitabile„, a adăugat Puşkov, care este şeful delegaţiei ruse la APCE. Puşkov a mai spus că după retragerea dreptului de vot al Rusiei, APCE nu mai are dreptul de a lua parte la misiunile de monitorizare pe teritoriul Rusiei. „Evident că retragem absolut toate propunerile noastre, inclusiv cea referitor la eliberarea femeii-pilot Nadejda Savcenko sau raportul privind respectarea drepturilor omului în Crimeea. Misiunile de monitorizare ale APCE nu-şi vor desfăşura activitatea în Rusia„, a menţionat el. Amintim că, pe 28 ianuarie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie referitoare la Rusia, aplicând sancţiuni diplomatice sub forma retragerii dreptului de vot al Rusiei la APCE. În urma acestei decizii, Aleksei Puşkov a declarat că deputaţii ruşi suspendă activitatea lor în cadrul APCE pe întreg anul 2015.
www.rosbalt.ru – 30 ianuarie