Ministrul austriac de interne a declarat că autorul atacului terorist de luni, de la Viena, fusese eliberat anticipat din închisoare, după ce a finalizat un program de deradicalizare. Patru civili au fost ucişi în atac, iar 22 de persoane au fost rănite, unele aflându-se în stare gravă. În Viena, drapelul a fost arborat în bernă şi a fost ţinut un moment de reculegere pentru comemorarea celor ucişi. Atacatorul a fost împuşcat mortal de poliţiştii care au intervenit în mai puţin de zece minute de la debutul atacului. Autorul atacului avea 20 de ani şi avea dublă cetăţenie – austriacă şi nord-macedoneană. În 2019, el a fost condamnat la închisoare pentru tentative de a se alătura grupării Stat Islamic, în Siria, însă a fost eliberat anticipat, în decembrie./mbrotacel/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 noiembrie)