OUEST FRANCE: Gata cu înşelătoria pentru poliţiştii români!

Cataclism! Ministerul Educaţiei retrage dreptul Academiei de Poliţie (o universitate ca altele în România) de a acorda doctorate. Motivul: ea a fost, se pare, o uzină de diplome false, în special pentru înalţi demnitari. Căci dacă ea pregăteşte poliţişti, ea acordă şi titluri elitelor ţării: 700 de doctoranzi în drept sau ordine publică şi siguranţă naţională, în 25 de ani.

74% din teze între 2011 şi 2017

Şi sunt implicaţi grei în aceste cazuri de plagiat: un primar al unui sector din Bucureşti, un fost ministru al educaţiei, un şef al Direcţiei anticorupţie etc. Şi fostului rector al Academiei de Poliţie i-a fost retras titlul de doctor. Peste 74% din tezele eliberate de universitate între 2011 şi 2017 sunt „copiate”, potrivit Ministerului de Interne.
Alte universităţi acreditate tremură deja. Prima care a fost sancţionată, Academia de Poliţie, va trebui să verifice toate diplomele acordate profesorilor săi din 2011. Nu e uşor: majoritatea dintre ei a declarat că nu e în măsură să-şi găsească teza.
Înşelătoria în materie de diplome nu datează de ieri de azi în România. Elena Ceauşescu, executată în 1989 împreună cu soţul ei dictator, avea deja toate adevăratele-false diplome posibile şi imaginabile. Mai recent, doi prim-miniştri social-democraţi şi-au pierdut tezele din cauza plagiatului: Mihai Tudose şi Victor Ponta, poreclit „copy paste”.
Şi înşelătoria depăşeşte sectorul academic. O menţiune specială priveşte circa o sută de lucrări ştiinţifice redactate de deţinuţi pentru a-şi reduce pedeapsa. Şi aici, un mare număr de politicieni au excelat în această practică.
https://www.ouest-france.fr/europe/roumanie/fini-de-tricher-pour-les-policiers-roumains-7048945

OUEST FRANCE (Franţa) 12 noiembrie 2020

Traducere: Gabriela Sîrbu – RADOR