Este un lucru cert că tragedia nu va fi scutită de consecinţe politice.
Zece bolnavi conectaţi la aparatele de ventilaţie mecanică şi-au pierdut viaţa, starea a 7 răniţi este critică după ce sâmbătă a izbucnit un incendiu în secţia ATI a spitalului din Piatra Neamţ. Medicul care încerca să salveze viaţa bolnavilor a ajuns într-o stare gravă şi a fost transferat în Belgia. Se cercetează motivele tragediei, dar se pare că s-ar fi aprins un injectomat care a provocat focul în ziua în care secţia ATI a fost mutată în alt loc. Parchetul General a declanşat imediat o anchetă acuzând omor din culpă.
De bună seamă, tragedia nu va fi scutită de consecinţe politice, mai ales în lumina incendiului produs la Colectiv, în octombrie 2015, care s-a soldat cu 64 de victime. În urma tragediei de la Bucureşti a căzut guvernul Ponta şi au fost arestate în cele din urmă 11 persoane. În România, deşi epidemia este în plină acţiune şi au trebuit carantinate mai multe localităţi, printre care şi mari oraşe, la 6 decembrie vor avea loc alegeri parlamentare. Acest proiect a fost mereu susţinut cu toată puterea de liberalii aflaţi la putere, de guvernul Orban şi de către preşedintele Klaus Iohannis, de asemenea susţinător al PNL.
Însă calculele lor politice ar putea fi zădărnicite de tragedia incendiului din spital, deoarece de data aceasta va fi dificil să se arunce responsabilitatea asupra PSD, marele adversar. Din decembrie 2019, de la formarea guvernului lui Ludovic Orban, în fruntea judeţului se afla în urma alegerilor locale din iunie un prefect PNL, iar oraşul are de asemenea un primar liberal. Anterior edilul era un politician din partidul fostului preşedinte Traian Băsescu, iar actualul manager al spitalului ar fi vrut să candideze la alegerile locale sub culorile PSD. În spitalul din Piatra Neamţ există de multă vreme probleme, iar în ultimul an s-au schimbat la conducerea oraşului opt primari.
Faptul că mai devreme sau mai târziu tragedia va dobândi şi un caracter politic, este semnalat şi de declaraţia părintelui unuia din victimele de la Colectiv: “Au trecut 5 ani şi istoria se repetă. De ce? Răspunsul este simplu: pentru că toată lumea crede că incendiul de la Colectiv a fost rezultatul unei întâmplări ghinioniste. Nu, domnilor, cele întâmplate la Colectiv au fost rezultatul nepăsării, corupţiei, lipsei de asumare, lipsei de exerciţiu, lipsei prevenţiei, hoţiei, ticăloşiei voastre. Nu aţi schimbat nimic şi, iată, focul a lovit din nou şi a provocat victime” – a precizat tatăl unei victime în mesajul adresat politicienilor români.
(Autor: Mária Gál)
Traducerea: Imola Stănescu
https://nepszava.hu/3099314_felemesztheti-a-tuz-orban-kormanyat /istanesc/cciulu
NÉPSZAVA (Ungaria), 15 noiembrie 2020