Militanţii ISIL au atacat bibliotecile din Mosul, Irak şi au ars toate cărţile care promovează secularismul

În nordul Irakului luptătorii grupării jihadiste Statul Islamic (ISIL), care controlează oraşul Mosul, au luat cu asalt bibliotecile din oraş. Agenţia de presă Associated Press informează că militanţii ISIL au scos aproape 2.000 de cărţi din biblioteca centrală. Textele islamice au fost lăsate, în schimb cărţile de ştiinţă, filosofie şi cultură au fost ridicate. Rezidenţii relatează că toate cărţile care promovează secularismul vor fi arse.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 ianuarie