Președintele Klaus Iohannis estimează o îmbunătăţire a situaţiei, dacă se respectă măsurile de răspândirie a coronavirusului

Realizator: Raportările din ultima perioadă indică o stabilizare a evoluției epidemiei, afirmă președintele Klaus Iohannis, care estimează că peste o săptămână sau două situația s-ar putea îmbunătăți, dar numai dacă se respectă măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului.
Reporter: Oana Bâlă – Președintele Klaus Iohannis a declarat că datele la zi privind cazurile de COVID-19 arată că sunt motive pentru un optimism moderat și a precizat că măsurile luate de autorități pentru combaterea răspândirii pandemiei au fost corecte.
Klaus Iohannis: Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Putem să spunem deja că măsurile care au fost luate de autorităţi au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate.
Reporter: Şeful statului a făcut din nou un apel la cetățeni să respecte cu sfințenie măsurile de prevenire a transmiterii virusului și a dat asigurări că peste o săptămână sau două vom putea avea rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației.#HUN./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 noiembrie)