Președintele Macron ar putea anunța marți relaxarea parțială a resctricițiilor instituite la 30 octombrie

Franța va începe relaxarea restricțiilor în săptămânile ce urmează, parcurgând o procedură în trei etape astfel încât să evite o nouă reapariție a pandemiei, a transmis duminică Guvernul francez. Președintele Emmanuel Macron va adresa națiunii, marți, un discurs în legătură cu situația virusului și ar putea anunța relaxarea parțială a restricțiilor instituite la 30 octombrie. „Emmanuel Macron va prezenta estimările pentru câteva săptămâni, în mod special despre cum să ne calibrăm strategia. Este vorba despre regulile de izolare, în contextul în care situația sanitară se îmbunătățește, dar, în același timp, pentru a se evita o nouă reaparițe a epidemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, pentru publicația «Le Journal Du Dimanche». „Vor fi trei etape de relaxare (a restricțiilor) în privința situației medicale și a riscurilor asociate unor activități economice: un prim pas în jurul datei de 1 decembrie, apoi înainte de începerea sărbătorilor de sfârșit de an, iar apoi începând cu ianuarie 2021”, a mai precizat Attal. Președintele Macron a anunțat că a doua carantină în care a intrat Franța la 30 octombrie va dura patru săptămâni. Printre restricții se numără închiderea magazinelor neesențiale, a restaurantelor și a barurilor. În contextul actualelor statistici care arată ca Franța este pe cale să controleze fenomenul creșterii numărului de cazuri de infecție, guvernul se află în centrul presiunilor exercitate de centrele comerciale și alte afaceri care solicită relaxarea unor restricții în perioada sezonului de cumpărături din preajma Crăciunului, când mulți retaileri realizează mare parte din veniturile economice anuale. „Ne-am angajat că le vom permite (proprietarilor de magazine) redeschiderea la 1 decembrie dacă se ameliorează situația medicală, ceea ce pare că se întâmplă”, a menționat Attal, adăugând că „barurile și restaurantele vor fi, în continuare, supuse restricțiilor”. Joi, ministrul sănătății Olivier Veran anunța că Franța va câștiga lupta cu coronavirusul însă este o confruntare care cere timp, avertizând că nu este, deocamdată, încheiată carantina. Sâmbătă, numărul infecțiilor noi depistate pe teritoriul Franței a crescut cu 17.881, în scădere față de cele 22.882 raportate vineri, iar numărul persoanelor spitalizate cu COVID-19 a scăzut pentru a cincea zi consecutivă, ajungând la un total de 31.365 pacienți infectați cu coronavirus./cstoica/sdm2

(www.reuters.com – 22 noiembrie)