Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a anunţat, joi dimineaţă, alte 15.331 de cazuri noi de coronavirus depistate şi confirmate în Ucraina în ultimele 24 de ore, în creştere fată de ziua precedentă, când s-au înregistrat alte 13.882 de cazuri. În total, de la debutul pandemiei au fost raportate 677.189 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, potrivit datelor publicate pe Facebook de sistemul de monitorizare a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina. În ultimele 24 de ore, 225 de pacienţi bolnavi de COVID-19 au decedat în Ucraina, în scădere faţă de ziua precedentă, când s-au înregistrat alte 229 de decese. În total, de la debutul pandemiei până la 26 noiembrie, au fost raportate 11.717 de decese, iar 317.395 de persoane bolnave de COVID-19 s-au vindecat în Ucraina. Laboratoarele din Ucraina au prelucrat peste 90.000 de teste pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit declaraţiilor premierului ucrainean, Denis Şmîgal, există posibilitatea ca, în perioada sărbătorilor de iarnă, în Ucraina să fie înăsprite măsurile restrictive./vdraguta/pvelisar
(www.russian.rt.com – 26 noiembrie)