Casa Artelor „Dinu Lipatti” deschide astăzi, 2 decembrie 2020, la orele 09:00, seria de 7 Zile de Evenimente reunite sub titlul „Dinu Lipatti, 70 de ani de Legendă”, o Ediție Omagială Online care marchează 70 de ani de la trecerea în eternitate a celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, compozitor și pedagog de geniu, Dinu Lipatti (n.19 martie 1917 București – d. 2 decembrie 1950 Geneva).
Supranumit „al doilea Enescu”, Dinu Lipatti a devenit legendar încă din timpul vieții sale curmate prematur la vârsta de 33 de ani și continuă să existe în percepţia publică internaţională drept unul dintre simbolurile culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Eugene Ionesco. Activitatea sa concertistică fulminantă din ultimii ani ai vieţii sale, desfășurată în întreaga Europă, Înregistrările sale extraordinare devenite etalon de interpretare, precum şi invitarea lui ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, instituţie care continuă să-i onoreze memoria prin existenţa unui bust, a unei săli ce-i poartă numele şi a pianului său inscripţionat Lipatti sunt elemente care confirmă, peste ani, anvergura geniului său muzical.
La trei ani de la înființare, Casa Artelor „Dinu Lipatti” continuă să-și îndeplinească Misiunea nobilă pentru care a fost creată și continuă să-și respecte promisiunea făcută, promovând cu aceeași pasiune și dăruire Arta și Cultura clasică românească și internațională, dar mai ales creația și personalitatea genialului Dinu Lipatti pe care ne dorim să-l transformăm într-un adevărat brand de țară.
Începând de astăzi, 2 decembrie 2020, pe parcursul următoarelor 7 zile, vă invităm la un Regal Dinu Lipatti pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Youtube prin care Omagiem personalitatea și creația sa, urmărind în Premieră Online Mărturiile memorabile ale contemporanilor săi, ale celor care l-au cunoscut, l-au iubit și l-au prețuit, precum și Mărturiile contemporanilor noștri, înregistrate de Casa Artelor „Dinu Lipatti” cu artiști și oameni de cultură cunoscuți pe toate meridianele lumii, din România, Elveția, Statele Unite ale Americii, Franța sau Germania.
În fiecare zi, timp de 7 zile, îl vom prezenta în Premieră Online pe Compozitorul Dinu Lipatti în interpretarea artiștilor români invitați să concerteze în Salonul de Muzică și în Curtea Casei Lipatti de-a lungul celor trei ani de activitate, iar fiecare seară se va încheia cu Înregistrări celebre din creația compozitorilor săi preferați în interpretarea genialului Pianist Dinu Lipatti.
La 70 de ani de la intrarea în Legendă, vă invităm ca timp de 7 zile să fim împreună Online și să ne bucurăm de moștenirea culturală extraordinară lăsată nouă, tuturor, de marele muzician român Dinu Lipatti!
Conceptul evenimentului „Dinu Lipatti, 70 de ani de Legendă”, Ediție Omagială Online aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: B1 TV, Agerpres, Jurnalul Național, centruldepresa.ro, Radio București FM, Observatorul Cultural