Serbia nu a avansat în domeniul statului de drept, se menționează în proiectul raportului Consiliului UE

„În domeniul statului de drept Serbia nu a avansat cu viteza, care este așteptată de la o țară care negociază aderarea la Uniunea Europeană” – se menționează în proiectul raportului Consiliului UE privind extinderea și progresul statelor candidate la UE. În concluziile raportului, care urmează să fie adoptat la 8 decembrie, Consiliul UE face apel ca Serbia să implementeze reformele necesare, să garanteze libertatea de exprimare și independența presei, să asigure funcționarea instituțiilor independente și să continue dialogul cu Pristina, în vederea ajungerii la un acord de normalizare a relațiilor. În raport se face apel ca în următoarea perioadă Serbia să se concentreze pe îndeplinirea criteriilor din Capitolele 23 și 24 (referitoare justiție și drepturi fundamentale), ceea ce presupune construirea unui sistem de justiție independent și eficient, reforme constituționale, consolidarea luptei contra corupției și criminalității organizate. Miniștrii UE subliniază necesitatea de a se „asigura buna funcționare a instituțiilor democratice” și fac apel la forțele politice parlamentare și neparlamentare din Serbia să participe la dialogul mediat de Parlamentul European, pentru a se ajunge la un „consens social și între partide referitor la reformele necesare procesului de integrare europeană”./rmihaj/pvelisar

(www.rts.rs – 2 decembrie)