Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a declarat joi că l-a ales pe Brian Deese în fruntea Consiliului Economic Naţional (NEC). Brian Deese a sprijinit eforturile fostului preşedinte american Barack Obama de a salva financiar industria americană de automobile în timpul crizei financiare din 2009. „I-am cerut lui Brian Deese să accepe această funcţie pentru că el este un om care analizează problemele dificile şi caută soluţii pentru a face viaţa familiilor americane mai bună. El va fi primul director al NEC care este un adevărat expert în politici climatice”, a declarat Joe Biden într-o înregistrare video postată de echipa sa de tranziţie./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 3 decembrie)