Preşedintele Trump a repetat că a câştigat alegerile, la o demonstraţie electorală în Georgia

Preşedintele Trump s-a adresat participanţilor la o demonstraţie din Georgia, în semn de susţinere faţă de doi senatori republicani care încearcă să obţină realegerea. El a repetat că a câştigat alegerile prezidenţiale, dar discursul său a lăsat să se vadă clar că este conştient că a pierdut. Un exemplu: afirmaţia că dacă republicanii pierd alegerile din luna ianuarie, America va cădea în mâinile socialiştilor. În prima sa apariţie la o manifestaţie electorală de la ziua alegerilor, preşedintele Trump a insistat încă odată că alegerile au fost fraudate. El a susţinut, fără a aduce dovezi, că democraţii au trişat în luna noiembrie şi că vor încerca să fraudeze şi următoarele alegeri, pentru locurile în Senat ale Georgia. El a jurat să meargă la Curtea Supremă în foarte scurt timp. Strigând „Te iubim”, mulţimea i-a făcut lui Trump o primire puternică dar, în timpul discursului său, preşedintele a folosit un limbaj mai puţin sigur când s-a referit la ce ar putea face dacă va câştiga un al doilea mandat la Casa Albă./aionita/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 decembrie)