Marţi, 8 decembrie, se împlinesc 40 de ani de când John Lennon, compozitor, muzician, cântăreț, textier, activist și artist britanic complex, unul din fondatorii trupei The Beatles, era împuşcat mortal în faţa imobilului în care acesta locuia, situat în Upper West Side din New York.
John Winston Lennon s-a născut la 9 octombrie 1940, în Liverpool, Marea Britanie.
În copilărie a primit cadou prima sa chitară şi a început să cânte, fiind implicat în „mania skiffle”, un stil de muzică cu influențe de jazz, blues, folk și country music.
A urmat Doverdale Primary School, Quarrybank High School şi Liverpool Art School (chitară, orgă şi armonică), apoi a urmat cursurile de Belles Artes din oraşul său, unde o va cunoaşte pe Cynthia Powell, care mai târziu va deveni soţia sa.
În 1956, în timpul unei petreceri, un prieten comun al lui John şi al lui Paul McCartney, Ivan Vaughan, îi prezenta unul altuia. John îl invita pe Paul să formeze un grup pentru a putea cânta la chitară. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele unei noi trupe, The Quarrymen.
În 1958, în formaţie era cooptat şi George Harrison, propus de McCartney, care fusese coleg cu el la Stockton Wood Road Primary School.
Mai apoi, formaţia avea să fie completată cu bateristul Pete Best.
Însă după ce trupa a dat o probă pentru înregistrarea unui disc, producătorul George Martin le-a sugerat un schimb de ritm şi de baterist, iar membrii fondatori ai grupului au luat decizia să-l coopteze pe Ringo Starr (Richard Starkey), pe atunci baterist al grupului Rory Storm.
În 1961, trupa The Quarrymen îşi schimbă numele, noua titulatură a grupului evoluînd de la John & The Silver Beetles, la John Silver & The Beatles şi apoi la numele care va face istorie, The Beatles, această modificare fiind inspirată de numele formaţiei lui Buddy Holly, „Crickets”/”Greierii”, păstrându-se conceptul de ”insectă” (beetle) în combinaţie cu ritmul muzicii pe care o cântau – conceptul muzical de bătaie a măsurii (beat). La 5 octombrie 1962, formaţia şi-a lansat discul de debut, cu single-urile ”Love Me Do” pe partea A şi ”P.S. I Love You” pe partea B.
În aprilie 1963, apărea al treilea single, ”From Me to You”, iar în august a apărut single-ul ”She Loves You”.
În 13 octombrie 1963, începea „Beatlesmania”, după o apariţie televizată a trupei la London Palladium.
În noiembrie 1963, Beatles a cântat la Royal Command Performance, în acelaşi program cu Marlene Dietrich şi Maurice Chevalier.
La 26 noiembrie 1963, Beatles a înregistrat al doilea disc, ”Please Please Me”, care a ajuns numărul doi în topul oficial al Marii Britanii, iar la sfârşitul anului 1963, a apărut albumul ”With The Beatles”.
Pe parcursul acelui an, discurile formaţiei au ocupat locul întâi în topurile britanice, iar numărul total al discurilor care se vânduseră în acel an, de două milioane şi jumătate, constituia un record în istoria muzicală a Marii Britanii.
În ianuarie 1964, The Beatles au susţinut concertul „Olympia”, alături de Trini Lopez şi Sylvie Vartan, iar curând după aceea, single-ul ”I Want to Hold Your Hand” a ocupat locul I în topurile americane.
La 9 februarie 1964, avea loc primul concert al legendarei trupe în SUA, în cadrul „The Ed Sullivan Show”, emisiunea fiind urmărită de 73 de milioane de telespectatori.
Au urmat concertele din 11 februarie 1964, la „Coliseum”, Washington, cu 20.000 de spectatori, şi cel din 12 februarie 1964, la „Carnegie Hall”, New York, precum şi alte două apariţii ale trupei în acelaşi show TV, pe 16 şi 23 februarie 1964.
Era începutul fenomenului „beatlemania” în Statele Unite, devenit în scurt timp, un fenomen mondial.
După acest turneu, Beatles-ii au ocupat primele 5 poziţii ale Hot 100 din revista Billboard, realizare care nu a mai fost repetată ulterior.
În mai şi iunie 1964 au urmat turnee în Europa şi Australia, iar în iulie a avut loc premiera filmului ”A Hard Day’s Night” – single-ul lor cu acest titlu cucerind rapid locul I în clasamente.
Au urmat primul mare turneu peste ocean, continuat cu turneul prin Anglia, show-ul televizat împreună cu The Yardbirds şi apariţia melodiei ”I Feel Fine/She’s a Woman” (locul I în topuri).
În 1965, cei patru membri ai trupei au fost decoraţi de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ordinul Imperiului Britanic pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea actului artistic – în fapt, o puternică redresare financiară a Marii Britanii mulţumită vânzării masive de discuri ale grupului.
Au urmat filmările pentru producţia pentru marele ecran ”Help!”, care a avut premiera în iunie 1965, apoi în august şi septembrie, un nou turneu în SUA.
În anul 1966, The Beatles au susţinut un concert în Anglia organizat de publicaţia New Musical Express, urmat de turneul în fosta R.F. Germania, apoi un turneu în Filipine şi un concert în Japonia.
În 29 august 1966, avea loc, la Candlestick Park, San Francisco, ultimul concert oficial al trupei, la care au participat 25.000 de persoane. Membrii trupei au decis, de atunci, să nu mai organizeze turnee şi au continuat activitatea în studioul de înregistrări.
În anul 1967, a apărut albumul ”Sgt. Pepper’s Lonely Heart”, însă marea lovitură pentru activitatea lor a venit la 27 august 1967, când managerul trupei, Brian Epstein, a murit. De atunci membrii trupei şi-au urmat interesele individuale şi s-au întâlnit tot mai rar.
Ultima apariţie publică a celor patru Beatles a fost în concertul inedit de pe acoperişul studiourilor Apple, din Londra, în 30 ianuarie 1969, concert care a apărut compilat în albumul „Let It Be”.
În iulie 1969, trupa s-a reunit pentru a înregistra albumul ”Abbey Road”, iar un an mai târziu era înregistrată destrămarea oficială a trupei The Beatles.
În patru ani, trupa The Beatles a susţinut peste 1.400 de concerte şi a scos numeroase albume: ”Please Please Me” (1963), ”With the Beatles” (1963), ”A Hard Day’s Night” (1964), ”Beatles for Sale” (1964), ”Help!” (1965), ”Rubber Soul” (1965), ”Revolver” (1966), ”Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” (1967), ”Magical Mystery Tour” (1967), ”The Beatles” (1968), ”Yellow Submarine” (1969), ”Abbey Road” (1969), ”Let It Be” (1970).
După momentul despărţirii, membrii trupei au continuat activitatea prin proiecte personale. John Lennon a început o carieră solo, iar primul album a fost lansat în 1970 – John Lennon/Plastic Ono Band. Tot la începutul anilor ’70 a compus melodia „Give Peace a Chance”, un mesaj anti-război în perioada războiului din Vietnam.
Un nou disc apare în 1971, ”Imagine”, după care muzicianul decide să se mute de la Londra la New York. În discurile următoare – ”Some Time in New York City” (1972), ”Mind Games” (1973), ”Walls and Bridges” (1974) şi ”Rock ‘n’ Roll” (1975), a menţinut acelaşi standard înalt al calităţii muzicii, cu ocazionale apariţii ale prietenilor: George Harrison, Billy Preston, Harry Nilsson, Elton John sau David Bowie.
Cântecul ”Whatever Gets You through the Night”, cu Elton John la pian, a fost numărul I în Billboard.
În vara lui 1973, John se desparte de Yoko Ono şi se instalează la Los Angeles cu May Pang, tânăra sa asistentă. A fost perioada de reîntoarcere la rock. Împreună cu producătorul Phil Spector înregistrează ”Walls and Bridges”, apoi albumul ”Rock’n Roll”, constituind o repriză de classic rock’n’roll cum a fost ”Be-Bop-A-Lula” sau ”Peggy Sue”. La începutul lui 1975, Lennon se întoarce la Yoko Ono, în acelaşi an născându-se fiul lor, Sean Taro Ono Lennon.
Tot în acelaşi an, 1975, Lennon a hotărât să se retragă din viaţa muzicală, pentru a petrece mai mult timp cu fiul său cel mic, Sean, pe care l-a avut cu a doua soţie. El mai avea un fiu, Julian, din prima căsătorie – cu Cynthia Powell, de care s-a despărţit în 1967. Doi ani mai târziu se recăsătorise cu Yoko.
În octombrie 1980, însă, Lennon s-a întors în studioul de înregistrări, pregătindu-se să dea lovitura cu un nou album, „Double Fantasy”.
La 8 decembrie 1980, John Lennon și soția sa, Yoko Ono, se întorceau acasă de la studioul de înregistrări. Cofondatorul trupei Beatles, revenise în muzică după cinci ani de pauză, însă planurile sale de reluare a activităţii muzicale aveau să fie date peste cap de nebunia unui tânăr de 25 de ani care voia să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Mark Chapman i-a așteptat până au ajuns în dreptul clădirii de apartamente din Manhattan unde aceștia locuiau, s-a apropiat de ei și și-a descărcat arma în direcția lor.
Raportul poliției a indicat că Lennon a fost atins de patru din cele cinci gloanțe, trase din spate, de la o distanță de circa trei metri. John Lennon a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Roosevelt, dar a decedat în acea seară, la ora 23.00. Anchetatorii au stabilit că atacatorul și-a pregătit minuțios crima. În acea zi, Chapman se aflase la un metru distanță de Lennon, care i-a oferit un autograf pe albumul său Double Fantasy. Chapman a declarat că a plănuit să-l ucidă pe John Lennon pentru a deveni faimos.
Soția lui John Lennon a fost devastată când a aflat că muzicianul nu a supraviețuit. Ea i-a rugat pe membrii spitalului să nu facă publică informația până nu își anunță fiul de 5 ani, Sean. Yoko Ono nu voia ca băiatul el și al lui Lennon să afle de la televizor cumplita veste.
Trupul neînsufleţit al muzicianului a fost incinerat, însă locul în care se află cenuşa sa nu a fost niciodată dat publicităţii. Se presupune că ea se afla în posesia lui Yoko Ono, deşi există şi speculaţii potrivit cărora o parte din cenuşă ar fi fost împrăştiată în Strawberry Fields Memorial din Central Park, New York.
Ceea ce este însă mai important este că atât Yoko Ono, cât şi Paul McCartney au cerut public ca numele autorului crimei să nu mai fie pronunţat, pentru că astfel i se îndeplineşte dorinţa acestuia din urmă de a deveni o celebritate.
Asasinul a fost condamnat la închisoare pe viață, cu posibilitatea de a apărea în fața unei comisii de eliberare condiționată după 20 de ani de detenție.
În anii următori au fost organizate numeroase concerte de comemorare la care au participat muzicieni de renume.
După dispariția lui Lennon, acesta a fost recompensat pentru activitatea sa muzicală cu o stea amplasată în partea de est, aria 1700, pe Vine Street, la Hollywood şi a fost inclus în Songwriters Hall of Fame (în 1987), și în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994), iar Yoko Ono a continuat să-i cinstească memoria și să ridice numeroase monumente în amintirea lui.
Începând cu anul 2000, lui Chapman i-au fost respinse peste zece cereri de eliberare condiționată.
În octombrie 2007 a fost inaugurat monumentul din Insula Videy, din Islanda, numit ”Imagine Peace Tower”, opera văduvei lui Lennon, care a fost însoţită cu această ocazie de fiul său Sean, de Ringo Starr şi Olivia Harrison, văduva lui George Harrison.
Tabloidul The Sun a scris, în 2010, la 30 de ani de la moartea lui John Lennon, ca soţia criminalului său a mărturisit cum acesta din urmă i-a povestit despre planurile sale şi cum i-a arătat chiar şi pistolul cu care l-a ucis ulterior pe Lennon. Mai mult decât atât, potrivit publicaţiei britanice, există unele casete înregistrate în care soţia lui Mark Chapman îşi aminteste cum, în loc să se ducă la poliţie sau să ceară ajutor medical urgent pentru soţul său bolnav mintal, ea a crezut că poate rezolva problema singură.
Până în anul 2012, John Lennon vânduse 14 milioane de albume solo, în timp ce The Beatles a devenit cel mai bine vândut grup din toate timpurile, cu peste 600 de miioane de unităţi vândute în întreaga lume.
În septembrie 2020, ajuns la vârsta de 65 de ani, Mark Chapman, bărbatul care l-a ucis pe solistul trupei Beatles, John Lennon, i-a cerut iertare văduvei artistului, la 40 de ani de la comiterea faptei: „Vreau doar să-mi cer iertare din nou pentru această faptă. Nu am nicio scuză. Am făcut-o pentru gloria personală. El era extrem de faimos, era familist, era un idol. L-am ucis pentru că era faimos, am făcut-o din egoism. Îmi cer iertare pentru durerea pe care i-am provocat-o lui Yoko Ono. Mă gândesc mereu la asta”.
Mark David Chapman era încarcerat după ce şi-a recunoscut vinovăţia pentru împuşcarea mortală a celebrului muzician britanic în 1980.
Condamnat la o pedeapsă cuprinsă între 20 de ani în spatele gratiilor şi închisoare pe viaţă, Chapman se afla în penitenciarul Wende din Alden, o localitate situată la periferia oraşului Buffalo.
Văduva lui John Lennon, cântăreaţa şi artista Yoko Ono, s-a pronunţat de mai multe ori împotriva eliberării lui Chapman, spunând că se teme pentru propria siguranţă, dar şi pentru siguranţa celor doi fii ai lui John Lennon, Julian şi Sean. Ea a avertizat şi în legătură cu posibilitatea ca Mark David Chapman să fie atacat de fanii furioşi ai trupei The Beatles aflaţi în căutarea răzbunării.
