Mii de pacienţi din Marea Britanie au fost vaccinaţi anti-COVID-19, în prima zi a programului naţional de vaccinare

Oficiali din serviciile naţionale de sănătate din Marea Britanie au anunţat că mii de persoane au fost vaccinate în prima zi a programului naţional de vaccinare anti-COVID-19. Marea Britanie este prima ţară din lume care a administrat vaccin testat clinic complet. Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat în Parlamentul de la Londra că marţi este o zi istorică. „Acest simplu act de vaccinare reprezintă un omagiu adus strădaniilor ştiinţifice, ingeniozităţii umane şi întregii munci a atât de multor oameni. Astăzi se marchează începutul ripostei împotriva duşmanului comun, coronavirusul, dar, deşi este o zi de celebrare, mai sunt încă multe de făcut”, a declarat Matt Hancock. O femeie de 90 de ani a fost primul pacient care a fost vaccinat cu un vaccin despre care producătorii lui susţin că este eficient în proporţie de 95%. Marea Britanie are cea mai mare rată a deceselor din cauza COVID-19, având până acum înregistrate peste 51.500 de decese./mbaciu/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 decembrie)