Decizie a CCR privind Legea de impozitare a pensiilor speciale

Legea care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale, care depăşesc suma de 7 mii de lei, este neconstituţională în ansamblul ei – a decis cu puţin timp în urmă CCR, potrivit unor surse oficiale citate de reporterul nosru Diana Surdu. Actul normativ a fost adoptat de parlament în luna iunie şi imediat a fost contestat de instanţa supremă, care consideră că ar fi neconstituţională în totalitate, pentru că ar încălca, printre altele, principiul echităţii fiscale. CCR, ai cărei membri sunt şi ei beneficiarii pensiilor speciale, amânase până acum de patru ori pronunţarea în această cauză./lcoman

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 decembrie