• Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate, aflat la a 4-a ediție, a avut loc weekend-ul acesta;
• În urma unui maraton de 48 de ore la care au participat 80 de studenți și tineri profesioniști din toată țara, au fost generate peste 22 de soluții digitale inovatoare cu aplicabilitate în domeniul sănătății;
• 49 de mentori, experți și profesioniști în domeniul sănătății, IT&C, academic, antreprenorial, asociații de pacienți și reprezentanți ai autorităților din România au ghidat echipele participante pe toată durata hackathonului;
• Johnson & Johnson România a premiat fiecare dintre cele trei echipe declarate câștigătoare cu o finanţare pre-seed în valoare de 5.000 USD pentru implementarea soluţiei dezvoltate.
București, 16 decembrie, 2020 – Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, a avut loc week-endul acesta la iniţiativa companiei Johnson & Johnson România, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) prin Centrul de Inovație și e-Health (CieH) și Asociația Societatea Studenților în Medicina din București (SSMB). Evenimentul a fost susținut de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) în calitate de parteneri strategici.
Ediția din acest an, a patra, s-a desfășurat online, live, într-o platformă digitală complexă care a permis atât comunicarea neîntreruptă a echipelor timp de 48 de ore, cât și interacțiunea acestora cu mentorii din cadrul hackathonului. Juriul competiției a fost alcătuit din: Conf. Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Administrația Prezidențială a României, Șef Lucrări Dr. Ștefan Busnatu – Prodecan Facultatea de Medicină, Coordonator Centrul de inovație și eHealth, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, Ciprian Păltineanu – Angel Investor & Start-up Advisor, Matei Dumitrescu – Vice President Tech Angels, Founder Smart Impact Capital & Partner ROCA X și Georgiana Coșoveanu – Senior Manager, Government & Corporate Affairs, Janssen, Johnson & Johnson România, Project Team Leader.
Cele trei echipe și proiectele câștigătoare: The Deliverables, MLB, SYNOVIUS, au fost formate din peste 10 participanţi din întreagă ţară.
„Hackathon4Health 2020 a însemnat două zile pline de entuziasm şi energie pozitivă alături de pasionați de tehnologie, mediul academic, antreprenori, autorități și profesioniști din domeniul sănătății. Am urmărit cu real interes direcțiile de dezvoltare ale tuturor proiectelor prezentate în competiție. Creativitatea proiectelor propuse și structurarea acestora pot reprezenta soluții pentru îmbunătățirea concretă a sistemului de sănătate în România, având un potențial și o valoare reală în viața pacienților.
În cadrul Johnson & Johnson, alături de partenerii noștri, ne bucurăm să putem contribui la dezvoltarea unor proiecte atât de inovatoare și la susținerea unor profesioniști implicați din punct de vedere științific și academic. Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor!”, declară Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen, compania farmaceutică a Johnson & Johnson în România.
Proiectele şi echipele câştigătoare au fost selectate în baza următoarelor criterii:
1. Minimum Viable Product (MVP) – evaluarea a ceea ce echipa a reuşit să creeze în cele două zile de hackathon, respectiv demonstrarea competenţelor tehnice ale soluţiei;
2. Inovaţie – din perspectiva implementării şi a nevoii pe care proiectul o adresează;
3. Fezabilitate – posibilitatea reală de a dezvolta cât mai aproape de o versiune finală şi viabilă având la dispoziţie 5.000 de dolari finanţare şi sesiunile mentorat;
4. Impactul potenţial al proiectului asupra sănătății populaţiei, în România şi la nivel global;
5. Scalabilitatea soluției – din perspectiva tehnologică și metodologică, a funcționalității și adaptabilității și a potențialul de utilizare în diferite condiții de piață;
6. Coeziunea echipei şi aptitudinile de business ale echipei.
“Atât prin numărul mare de participanți, cât și prin cele 22 de proiecte admise în competiție din cele 80 de submisii, dar și prin 49 de experți din diverse domenii care au mentorat echipele, consider că această ediție a Hackathon4Health a fost un real success, demonstrând că interesul tinerilor noștri pentru inovare și digitalizare este pe un trend ascendent, iar prin proiectele lor sustenabile vor genera cu siguranță un real suport în creșterea ariei cercetării științifice medicale, în tehnologizarea sistemelor sanitare și cu atât mai mult în modernizarea și eficientizarea platformelor de îngrijire a pacienților.
Țin să transmit, în mod deosebit, mulțumiri companiei Johnson & Johnson, inițiatorul și dezvoltatorul acestei frumoase competiții, precum și reprezentanților Centrului de Inovație și eHealth din cadrul UMF Carol Davila și celor ai Societății Studenților în Medicină din București care, printr-o armonioasă coeziune de idei și principii, axate pe cele trei coordonate ale Universității noastre -inițiere, evoluție, excelență- au reușit să ridice această competiție la o înaltă ținută și nivel academic”, apreciază Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Dr. Viorel Jinga
Fiecare dintre echipele câștigătoare va primi fonduri pre-seed în valoare de 5.000 de dolari din partea Johnson & Johnson România alături de consiliere şi mentorat din partea companiei şi a Centrului de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) pentru testarea, dezvoltarea şi lansarea aplicaţiilor şi a platformelor create în cadrul concursului.