Studiu privind impactul lucrului de acasă pentru angajații din România

Realizator: Ultimele studii arată că doar jumătate dintre angajații din România spun că sunt susținuți de angajatorii lor în această perioadă față de media din Europa de Est de peste 70%. Procentul celor mulțumiți de locul lor de muncă este considerabil mai scăzut la noi comparativ cu alte țări din această parte a Europei. Costi Dumăscu explică.
Reporter: Lucrul de acasă este noua normalitate, iar siguranța locului de muncă a devenit mai importantă ca niciodată, având în vedere că multe companii sunt nevoite să își reducă personalul. Sunt realităţi pe care patronii de la noi nu par să le fi înţeles pe deplin, pentru că numai jumătate din angajații români se simt susţinuţi mental şi emoţional de angajatorii lor în timpul pandemiei faţă de media Europei de Est de peste 70%. Aproximativ aceeași diferență se remarcă între angajații români și cei din alte țări în ceea ce privește numărul celor care spun că au echipamentul și tehnologia pentru a face față digitalizării, iar procentul celor mulțumiți de locul lor de muncă este considerabil mai scăzut în România, în jur de 43%, comparativ cu alte țări din această parte a continentului, 75%. Întrebați ce așteaptă de la organizația unde lucrează, 64% dintre respondenții din țara noastră au numit pe primul loc siguranța locului de muncă. În altă ordine de idei, pentru aproape 40% dintre angajații din România – și de această dată procentul este similar cu media ţărilor din regiune – a fost provocator să înveţe și să își dezvolte noi abilități pentru a se adapta la lucrul în perioada pandemiei. Şi tot despre munca de acasă, cei întrebaţi au spus că ea are numeroase beneficii, precum reducerea impactului asupra mediului, economisirea timpului petrecut în trafic mai mult timp alături de familie. În același timp însă, angajații din România şi din celelalte ţări analizate sunt de acord cu avertismentul medicilor de specialitate, potrivit cărora lipsa interacțiunii sociale poate afecta sănătatea psihică pe termen lung. Studiul aparţine unei companii specializate în domeniul serviciilor de resurse umane, companie care acoperă peste 30 de țări și este prezentă și în România cu două sucursale.#HUN/rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 decembrie)