În planul de comunizare a României, impus de la Moscova, obiectivele erau aceleaşi ca în toate ţările intrate după război în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice: distrugerea partidelor politice, confiscarea marilor proprietăţi funciare, stabilizarea monetară, naţionalizarea băncilor şi a proprietăţilor industriale, comunizarea armatei, înlăturarea monarhiei. După alegerile parlamentare din 1946 câştigate fraudulos de comunişti, partidele istorice au fost desfiinţate sau silite să se dizolve. Liderii lor au fost aruncaţi în închisorile comuniste. Pasul următor – înlăturarea monarhiei. Conducătorii comunişti au considerat că acest moment s-a ivit la sfârşitul lui noiembrie 1947 când regele Mihai a plecat în Anglia, invitat la căsătoria rudei sale, prinţesa Elisabeta, cea care avea să devină regina Elisabeta a II-a. Gheorghe Gheorghiu Dej şi ai lui au sperat că regele Mihai nu mai revine în ţară şi astfel problema a monarhiei se rezolvă de la sine. Totuşi regele s-a întors. Mai mult, la nuntă Mihai a cunoscut-o pe prinţesa Ana de Burbon-Parma, pe care avea să o ceară în căsătorie.
Monarhia rămăsese pentru comunişti şi pentru ocupanţii sovietici o mare piedică în consolidarea puterii lor politice, această instituţie iubită de români se putea transforma într-un centru al opoziţiei faţă de regimul proaspăt instaurat. Trebuia rapid pus în aplicare planul de înlăturare a regelui, aşa încât, la 30 decembrie 1947, l-au forţat pe Mihai I să abdice şi s-au grăbit să proclame republica. Pentru aceasta, s-au luat măsuri speciale: garda Palatului Regal a fost înlocuită cu unităţi loiale din Divizia „Tudor Vladimirescu”. Liniile telefonice au fost tăiate. Măsuri speciale au fost luate şi pentru îndepărtarea Regimentului de Gardă Călare staţionat în apropierea Palatului Cotroceni. Ofiţerii care s-au opus au fost arestaţi. Despre ceea ce s-a întâmplat atunci, Arhiva de istorie orală păstrează mărturia cu valoare de document a lui Radu Glogojeanu, locotenent în Regimentul de Gardă Călare.
“La sfârşitul lunii decembrie 1947 Regimentul de Gardă Călare a fost pus în alarmă. Din recunoaşterile pe care noi le făceam, ne-am dat seama că Regimentul de Gardă Călare a fost înconjurat de un regiment din cadrul Diviziei <Tudor Vladimirescu>. Pe fostul teren de fotbal Venus, unde azi este Opera Română şi un parc, au fost instalate patru Brandt-uri de 120 mm. care aveau ca obiectiv Regimentul de Gardă Călare. Regimentul de Gardă Călare nu era în momentul respectiv echipat ca să reziste unui atac dat de un regiment de infanterie echipat cu tot armamentul! Dovadă că soldaţii noştri care păzeau la poartă erau echipaţi doar cu săbii. La Palatul Regal era o unitate specială de gardă, Batalionul de Gardă al Palatului, infanterişti cu uniformă de culoarea albă. Cu Batalionul de Gardă al Palatului relaţiile erau strânse, fiindcă noi de multe ori schimbam garda la Palat. Prin curieri, ni s-a comunicat de către maiorul Theodorescu Gheorghe, ulterior general, că la Palatul Regal se pregăteşte abdicarea Majestăţii Sale şi că este multă forfotă la Palat. Deci, asta ştiam eu atunci.
În cursul zilei de 30 decembrie ne-am pomenit la poarta regimentului cu Batalionul de Intervenţie al Ministerului de Interne, comandat de maiorul Tăutu. Soldaţii noştri au fost luaţi pe sus, n-aveau cum să reziste. Maiorul Tăutu ne-a strâns pe toţi ofiţerii Regimentului de Gardă Călare, aşa că nu am mai putut să comunicăm cu trupa. Pe urmă, au început distrugerile barbare faţă de obiectele care aveau pe ele coroana regală. Un exemplu: un sergent major din Batalionul de Intervenţie al Ministerului de Interne a pus mâna pe o călimară mare din marmură cu Coroana regală şi a sfărâmat-o. La care eu i-am spus: <Cum îndrăzneşti să spargi această călimară?> A intervenit maiorul Tăutu: <Taci din gură, băi, locotenentule!> Şi i-am răspuns: <Nu voi tace din gură!> Şi el: <Ba să taci din gură, că eşti locotenent şi eu sunt maior!> <Eu nu ştiu ce maior sunteţi dumneavoastră, dar eu sunt locotenent în Armata Regală Română!> Şi în acel moment a dat ordin să fiu arestat. A intervenit în favoarea mea locotenentul colonel Florescu Gheorghe. A fost arestat şi el şi ne-am trezit duşi cu duba la Ministerul de Interne, în Calea Victoriei. Am fost anchetaţi de către inspectorul general de poliţie [Alexandru] Nikolschi, care ulterior a fost general de securitate. A avut o comportare acceptabilă. Toată ancheta a durat maximum 30 de minute… Ni s-a dat drumul după trei luni.”
